La Palatul Braunstein din Iași, a fost deschisă expoziția de grafică și gravură intitulată „Artes Mechanicae” a artistului plastic Răzvan Dragoș, unul dintre cei mai prolifici artiști plastici contemporani români.
A fost pentru prima dată când artistul vine în capitala Moldovei cu o expoziție personală, o selecție de 50 de creații realizate în ultimii 10 ani în tehnicile artei grafice. Expoziția este deschisă publicului până la data de 30 aprilie 2024.
Vernisajul a avut loc în cadrul palatului, într-una din cele mai frumoase spații de artă plastică din România.
În deschidere a luat cuvântul doamna dr. Aurica Ichim (Manager al Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași și coordonator al acestui proiect), conf. univ. dr. habil. ZuZu Caratanase (artist plastic și curator) și domnul prof. univ. dr. habil. Adrian Stoleriu (artist plastic și Decan al Facultății de Arte și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași).
„În mod cert, Răzvan Dragoș este unul dintre cei mai semnificativi artiști plastici din noua generație. Este un tânăr artist cu mult potențial, serios, prolific și cu un palmares impresionant! Dincolo de activitatea sa artistică remarcabilă, acesta este lector universitar doctor al Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, avându-l coleg de catedră pe fostul său profesor, marele artist, Florin Stoiciu (profesor universitar doctor).
Așadar, Răzvan Dragoș are dublă vocație, de artist și profesor. Este respectat de colegi, iubit de studenți și apreciat de noi toți. Are numeroase participări la importante manifestări artistice din țară și străinătate și a izbutit să obțină câteva zeci de recunoașteri. El este noua „achiziție” a graficii românești și îi dorim mult succes în cariera sa!” ( Cuvinte rostite de Conf. univ. dr. habil. ZuZu Caratanase)
CINE E ARTISTUL ?
CURRICULUM VITAE
DRAGOȘ RĂZVAN PETRIȘOR
Contact: 0763903487
E-mail: dragos.razvanpetrisor@yahoo.com
EDUCAȚIE:
• 2012 – 2020 Student al Universității Naționale de Arte din București, Facultatea de Arte Plastice, Departamentul Grafică, Licenţă (2012-2015), Disertaţie (2015-2017), Doctorat (2017- 2020)
AFILIERI PROFESIONALE:
• 2016 – prezent Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Romania (UAPR)
• 2018 – present Membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici (AIAP)
EXPOZIȚII PERSONALE PE PLAN INTERNAŢIONAL
• 2018 – „Identity / ZuZu Caratanase” – Galeria de Artă „Gallery Universitetska”, Universitatea „Episcop Konstantin Preslavsky”, Shumen / Bulgaria (în calitate de invitat / curator: Valeri Chakalov)
EXPOZIȚII PERSONALE PE PLAN NAŢIONAL
• 2024 – Expozția de gravură și grafică „Artes mechanicae” – Palatul Braunstein, Iași
• 2023 – Expozția de gravură și grafică „Artes mechanicae” – Galerila de Artă „Simeza”, București
• 2022 – Expozția de gravură și grafică „Antropomecanomorf” – Muzeul Național „Constantin Brâncuși”
• 2022 – Expoziția „Pledoarie pentru Afișul Cultural” – Muzeul Național „Constantin Brâncuși” (alături de ZuZu Caratanase)
• 2021 – „Artes Mehcanicae” – Muzeul de Artă, Târgoviște (curator: ZuZu Caratanase)
• 2020 – „Artes Mechanicae” – Muzeul Vasile Pârvan, Bârlad (curatori: ZuZu Caratanase și Ovidiu Ionescu)
• 2020 – „A-Biotique” – Galeriile Municipale de Artă din Târgu Jiu (cu Ovidiu Ionescu / curatori: Vasile Fuiorea și ZuZu Caratanase / critic și istoric de artă Pavel Șușară)
• 2019 – „Corpus / Ovidiu Ionescu” – Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Târgu Jiu (în calitate de invitat special / curatori: Zuzu Caratanase și Albinel Firescu)
• 2017 – „Artes Mechanicae” – Muzeul de Artă, Târgovişte (invitat special: Florin Stoiciu / curatori: ZuZu Caratanase şi Maria Neacşu)
• 2015 – „Artes Mechanicae” – Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, Alexandria (invitat special: ZuZu Caratanase / curator: Eva Radu)
Peste 200 de participări la expoziţii Naţionale şi Internaţionale în ţări precum Albania, Belgia, Bulgaria, Canada, Coreea de Sud, Franța, Italia, Peru, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia
Curator de proiect: „Ex Nihilo Nihil II” (Georges Braqie, Marc Chagall, Girgio de Chirico, Max Ernest, Gustav Klimt, Fernand Leger, Rene Magritte, Amadeo Modigliani)
Curator de proiect: „Ex Nihilo Nihil” (Albrecht Dürer, Peter Paul Rubens, Giovanni Battista Piranesi, Francisco Goya și Salvador Dali )
Peste 50 de premii obținute
PREMII IMPORTANTE:
• 2022 – Premiul Ministerului Culturii pentru Activitatea Curatorială în semn de recunoaștere pentru îmbogățirea patrimoniului cultural dar și pentru coordonarea unor manifestări naționale și internaționale
• 2022 – Premiul I în cadrul Bienalei Naționale de Artă „Camil Ressu” (ediția a II-a)
• 2021 – Premiul pentru Tineret în cadrul Galei Naționale de acordarea premiilor a Uniunii Artiștilor Plastici din România pe anul 2020
• 2021 – Premiul pentru Tineret în cadrul Bienalei Internațională de Gravură Contemporană N-E (ediția a IV-a)
• 2020 – Premiul pentru Grafică ca recunoaștere și apreciere a întregii activități depuse în slujba artelor plastice din România acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România în cadrul Bienalei Internaționale de Artă Contemporană „Ion Andreescu” (ediția a XII-a)
• 2020 – Premiul pentru Tineret acordat de Ministerul Culturii (pentru înaltele performanțe obținute în cadrul unor manifestări artistice pe plan național și internațional)
• 2018 Premiul „Ioan Atanasiu Delamare” acordat de Ritul Scoțian Antic și Aceptat în cadrul Galei Premiilor UAPR pe anul 2017
• 2017 Premiul al Filialei Grafică Bucureşti a UAP din România în cadrul Salonului Mic – Bucureşti
• 2017 Premiul „Constantin Brâncuşi” Opera Prima din cadrul Expoziției Naţionale “Desenul Post Brâncuşi” Ediţia a II-a, – Târgu Jiu
CE SPUNE CRITICA DE ARTĂ ?
Răzvan Dragoș / Metanarațiuni cinetice
Fiecare artist are, sau cel puțin așa ar trebui, o zonă a sa și numai a sa în care se manifestă la cotele lui maxime. Nu este vorba atât despre abilități, cât despre spirit creator, altfel spus, despre eliberarea în cea mai mare măsură posibilă de condiționări externe. La nivelul de interpretare enunţat, totul se raportează la voință artistică și limite personale, fie ele conceptuale ori tehnice. Acestea nu trebuie privite în sens peiorativ, ca lipsuri, ci mai degrabă ca hotare aflate în continuă expansiune, ca obstacole menite să fie depășite. Identitatea reprezintă, în contextul dat, bunul cel mai de preț al unui act de creație. Pentru artistul vizual și nu numai, faptul de a fi recunoscut prin opera sau lucrările sale este suprema formă de împlinire profesională, o confirmare (cumva obiectivă în subiectivismul său) a activității întreprinse.
Unul dintre graficienii români contemporani cei mai surprinzători din punctul de vedere schițat anterior, este, în viziune personală, Răzvan Dragoș. O caracterizare prin doar câteva atribute ar arăta astfel: inconfundabil prin tematică, abordare, manieră, concepție, artist care lucrează limpede, ordonat, curat, logic. Tinerețea lui relativă (sub treizeci de ani în momentul scrierii acestor rânduri) îl recomandă ca pariu câștigător. Cu siguranță, cititorul a surprins ideea că introducerea de față se constituie în argument pentru subiectul abordat, acela al graficii contemporane, nu în profeție ori pronostic. Pornind de la premisa că în artă nimic nu este pură întâmplare, raportez munca artistică a lui Răzvan Dragoș la însăși școala românească de grafică.
O observație pe care doresc să o aduc în discuție este aceea că se poate vorbi despre o a patra generație de graficieni veritabili în România ultimelor șapte decenii. Istoria propusă începe, fără doar și poate, cu Vasile Kazar, Ion State și Octav Grigorescu; continuă pe o rută distinctă prin Mircia Dumitrescu, Dan Erceanu, Ion Panaitescu, Ion Delamare Atanasiu, Ion Cuciurcă, Aurel Bulacu, Antal Vásárhelyi sau Nicolae Alexi; pe o alta cu Anca Boieriu, Dragoș Pătrașcu, Ovidiu Petca, Casia Csehi sau Florin Stoiciu; și, în fine, întâlnește prezentul prin generația reprezentată magistral de artiști precum Zuzu Caratănase sau Răzvan Dragoș. Aceștia din urmă, asemenea majorității celor amintiți anterior, contribuie în mod instituţional la perpetuarea bunelor tradiții în domeniu, fiind de cam un deceniu, lector, respectiv asistent la universitățile de artă din București și Constanța.
Listele sunt însă pur orientative. Din fericire, artiștii de marcă de la noi din țară transcend prin munca lor posibilele note de subsol, la propriu și la figurat vorbind. Prin enumerarea selectivă de mai sus am dorit să subliniez tradiția și continuitatea în grafica autohtonă. Numitor comun al celor citați este temeinicia meșteșugului. Lucrul bine făcut, pornind de la desen și până la transferul de imagine, în cazul gravurii și a subramurilor conexe, sunt piatră de temelie pentru toți cei în cauză.
Revenind la Răzvan Dragoș, mă surprinde coerența dintre semnele sale grafice și obiectele pe care le desemnează acestea, cu atât mai mult cu cât artistul reprezintă cu predilecție lucruri fără corespondent real, care nu există, dar care, la o adică, ar putea exista, în sensul că sunt structural verosimile. Tema de referință a graficianului este cinetica, raportată la mecanisme (care sunt, prin excelență, aplicații științifice, adică rezultate ale inteligenței umane) și la inteligența artificială, capabilă să simuleze alegerile, liberul arbitru și chiar conștiința. Interesant este faptul că artistul tratează mișcarea prin mijloace statice din toate punctele de vedere. Reprezentările, în sine, sunt de neclintit în bidimensionalitatea lor. Acestea eludează trucurile iluzionistice care sugerează dinamica. Timpul, ca dimensiune, este și el “înghețat” în ipostaze împietrite. Toate acestea conduc spre observaţia că sistemele mecanice, menite să genereze mișcare, sunt reprezentate de către Răzvan Dragoș, de fapt, în repaus. Un paradox fizic, echivalent cu o glumă, spune că atunci când folosim energia potențială, implicit o şi pierdem. Mașinăriile aflate în discuţie își păstrează integral potențialul de mișcare cu care au fost înzestrate prin “proiectare”; altfel, ca și instalațiile tridimensionale ale lui Jean Tinguely sau Neculai Păduraru, sunt create pentru forma lor plastică, nu și pentru a funcționa, cel puțin nu într-o formă onorabilă din punct de vedere ingineresc.
Nu se știe câte și care dintre schițele mecanice ale lui Leonardo da Vinci au ajuns în faza de proiectare propriu-zisă, respectiv de execuție. Istoria artei a consemnat în cazul său o sumă de realizări de natură butaforică din (ne)fericire pierdute. Cert este că Răzvan Dragoș a luat cunoștință temeinic de caietele maestrului, pe care însă, spre lauda lui, nu le-a introdus ca atare în familia de semne vizuale personale. De altfel, artistul român nu a preluat nimic de la nimeni, în condițiile în care și-a dedicat peste trei ani din viața și activitatea sa unor studii temeinice despre cinetică și chinestezie, constituite în subiect al unei cărți de specialitate ajunse într-un stadiu final de redactare. Și dacă am pomenit despre chinestezie, este momentul să aduc în discuție latura antropomorfă pe care o urmează graficianul și care se constituie în subcapitol aparte al creației sale. În acest caz, biomecanica este relaționată mai degrabă cu bioetica decât cu cinetica propriu-zisă. În urmă cu zece ani, Iulia Florea Lucan dezvolta, la rândul său, un proiect vizual, până la un punct similar cu cel al lui Răzvan Dragoș, intitulat „La Machina Telurica”, în care era interesată însă de interferența dintre regnul mineral și cel biologic, cu transmutațiile și împrumuturile fanteziste de rigoare. Tema sa principală consta în abordarea joncțiunilor ca porți închise ori deschise între lumi distincte. Spre deosebire de Iulia, atunci când apelează la antropomorf, Dragoș formulează interogații privitoare la inteligență artificială și conștiință.
Forma umană este privită ca templu și totodată gazdă ideală atât pentru una, cât și pentru cealaltă componentă, care, în viziunea sa, par a se determina reciproc. Lucrările nu se doresc a fi răspunsuri la întrebări privind fiinţa și în nici un caz posibile ilustrații science-fiction.
Acestea suscită în schimb atenția privitorului și chiar mai mult decât atât, ar putea fi concepute în ideea de a seduce.
În seria „Artes Mechanicae”, artistul marșează pe compoziții organice, în care fiecare element este fie însumat într-o structură, fie însumează diverse alte elemente. Jocul este complet prin închiderea unor cercuri: criteriile morfologice sunt interschimbabile, astfel încât același element poate să determine și să fie determinat, în același timp, în funcție de diverse puncte de vedere și cerințe compoziționale.
Ciclul „Metanarațiuni Cinetice” este cel mai eterogen capitol din creația sa, reunind elemente și idei din diverse perioade de creație, toate însă aflate sub egida mișcării, fie ea activă (autogenerată) sau pasivă, rezultat al unor acțiuni exterioare. Aici cromatica, altfel apelată doar ocazional, intervine în economia compozițiilor cu un rol bine definit, nu doar ca alternanță, variație sau improvizație. Cu ajutorul unor culori distincte sunt marcate ipostaze diferite, suprapuse în planul unor acelorași lucrări. Este vorba despre o posibilă reunire a unor dipticuri ori tripticuri. Și în acest caz, linia prevalează în fața cromaticii, păstrând în același timp o autonomie majoră față de subiect.
Totul este de fapt metanarațiune în creația lui Răzvan Dragoș. Artistul este un maestru al relațiilor dintre conținut și formă. De fiecare dată, indiferent de unde pornește, ajunge în siguranță la un anumit general în care se pot regăsi privitori altfel extrem de diverși. În definitiv, unul dintre darurile artei este acela de a aduce oamenii pe aceeași lungime de undă. Aceasta este opinia formulată de Mihai Plămădeală, critic de artă.
Cu un alt prilej, criticul și istoricul de artă, Pavel Șușară a afirmat că de fapt în spațiul Galeriei de Artă sunt prezente două expoziții, deși funcționează în același spațiu, aceeași sală, creațiile expuse nu au nici o legătură directă între ele ca să poată face o lectură din capul locului unitară. Pe lângă acestea, a adăugat că autorii expoziției sunt doi artiști cu o personalitate pregnantă și cu o definiție stilistică puternică, încât a-i privi împreună, dincolo de faptul că se regăsesc în aceeași suprafață, ar fi cumva nepotrivit pentru lectura ambilor și că ar trebui identificat cam care ar fi tipul de legătură, deoarece e mult mai greu de determinat decât ceea ce îi separă. În discursul său, Pavel Șușară a susținut că se poate vedea de la distanță, fără nici un fel de problemă elementele care îi separă pe cei doi artiști. În primul rând, ei reprezintă genuri diferite, sunt tehnici diferite, sunt orizonturi culturale diferite. Dacă Ovidiu Ionescu lucrează în spațiu, în tridimensional, folosește tehnici ale modelajului și ale focului, spațiul lui de referință fiind cel al sculpturii tridimensionalului în general, Răzvan Dragoș folosește convenția bidimensională. Utilizează iluzia spațiului, recurge la geometria ca formă deconstrucție și ca formă de demonstrație a felului în care se poate comunica prin sisteme decodificare și nu prin obiecte propriu-zise. În continuare acesta a afirmat că există și un punct de întâlnire, un loc subtil, și l-a citat pe poetul Ion Barbu care afirma: „Undeva există un punct luminos în care poezia și geometria se întâlnesc”. În viziunea criticului de artă Pavel Șușară,acest punct luminos al celor doi artiști este asumarea destinului în deplină cunoștință de cauză,a genului și a speciei artistice în care ei se exprimă și în care ei se manifestă. Acesta a mai adăugat faptul că la Răzvan Dragoș este prezentă o migrație inversă. O migrație spre originile graficii, spre originile gândirii în bidimensional, o asumare a unei responsabilități extrem de riguroase și crispate în ceea ce privește natura de limbaj a desenului care trebuie să contureze, să definească și să propună lumii, să propună viziuni. Pavel Șușară a susținut că desenul nu a fost niciodată inocent și că acesta este cel mai inseparabil de reflexivitate, și de gândire, și de inteligență. Dacă în pictură se mai poate păcăli cu o pată de culoare care creează un efect escamotând un deficit de rigoare anatomic, în grafică nu există posibilitatea erorii. Exemplul pe care l-a dat este legat de un portret expresiv care poate să fie mai interesant decât un portret academic. Dacă nu se cunosc principiile de bază ale liniei, ale punctului care se mișcă, nu se pot instrumenta spațiile, lipsa de inteligență făcând inutil orice efort și orice încercare de a-i păcăli pe ceilalți. Acesta a mai adăugat că în expoziția „A-biotique”, Răzvan Dragoș tocmai asta a făcut: și-a asumat responsabilitatea și cumva misiunea, aproape sacerdoțiu de a intra în metabolismul, în anatomia, în complexitatea graficii, a desenului din totdeauna, desenului major. Că printre anumite lucrări prezente în expoziție și investigațiile lui Albrecht Dürer, de pildă,sau investigațiile lui Leonardo da Vinci, nu există nici o diferență de atitudine, nici o diferență de principiu, există o diferență de timp și o diferență de obiectiv. În marea lor majoritate desenele lui Leonardo urmăreau un scop, desenele lui Dürer erau și ele supuse unui obiectiv„de dincolo de ele”, desenele lui Răzvan sunt supuse propriului lor obiectiv, acela de a oferi maximum de informație, de rigoare și de responsabilitate a meseriei în relație cu publicul și până la urmă cu el însuși în primul rând. Publicul este o consecință, nu este împărțit din creație, ci împărțit din receptare.
După atâtea cuvinte, să mai vedem și niște imagini din expoziție…
Concluzia?
O expoziție impresionantă realizată de un artist de mare valoare. Îi dorim mult succes și în perioada următoare…
Aristotel Bunescu, director al Agenției de Presă Culturală și Sportivă – APCS, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR, membru al Consiliului Director al Asociației Artiștilor Plastici – București – AAPB
APCS - Agentia de Presa Culturala si Sportiva 