DOAMNA MARIA MARE – Nony Monica-Maria Mare pe Facebook – scriitor și pictor, vorbește mereu cu gândurile sale dragi
MOTTO:
,,Iubiți frumosul și fiecare clipă a vieții va fi unică!”
Nony Monica-Maria Mare
Scriu aceste cuvinte în 13 mai, anul de grație 2024. Astăzi, conform calendarului este Ziua Dorului…Cu adevărat, îmi este și mie dor să vă oferi, onorabili cititori, un subiect special.
Stau să mă gândesc ce ar fi mai potrivit, într-o lume așa tristă, ca a noastră, cu vești rele la toate buletinele de știri, fie la radio, fie la televizor.
Vreau un subiect luminos, cară se ne dea speranță. Spre exemplu, scriitoarea și pictorița Maria Mare, ne invită să iubim frumosul, iar atunci fiecare moment din viața noastră o să fie unic, irepetabil… strălucitor…
În lunile trecute, v-am oferit scrieri de valoare, ori impresionante tablouri, toate semnate de doamna Maria Mare…
Astăzi, revenim în lumea cuvintelor, în care trăiesc și eu de mai multe decenii, pentru a vă oferi un poem și câteva reflecții despre existența omului…
…2 minute de poezie
Vreau să știu!
… aș vrea
să știu
să ghicesc
în lacrimi!
aș vrea
să știu
să ghicesc
în zâmbet!
poate voi
înțelege,
de unde
vine
plânsul,
ce este
zâmbetul!
tristețea
și fericirea,
le vezi
pe fiecare
chip…
tristețea
și fericirea,
sunt cu
mine
de mult
timp…
aș vrea
să știu
de ce e
zi,
de ce e
noapte…
cât de lung
e drumul
până la stele…
dar…
eu știu să
plâng,
să
zâmbesc,
știu să
iubesc!
toate
sunt
pe chipul meu….
și nu voi
știi niciodată
să ghicesc!
2023
drepturi autor
Nony Monica-Maria Mare
România
Sufletul omului are nevoie de miracole și de povesti, pentru a înțelege puțin din existența lui pe acest pământ! Nu vom știi niciodată să ghicim ce ne va aduce clipa…dar vom simți și vom trăi fiecare ,,miracol,, al vieții! Tristețea și fericirea, sunt baza cunoașterii sufletului nostru….fără tristețe nu poți cunoaște fericirea și nici fericirea nu vine fără tristețe. Avem lacrimi de bucurie, dar și de tristețe….fiecare clipă trăită este un miracol plin de sentimente! Viața este singurul vis adevărat și suntem binecuvântați o singura dată cu acest vis! Prin gândurile mele pe care le aștern hârtie, sunt convinsă că transmit emoția și realitatea vieții! Mă simt o norocoasă a destinului, că pot atât de simplu sa ,,vorbesc,, cu gândurile ce îmi sunt foarte dragi!!
Vă mulțumesc pentru aprecieri și citire și vă doresc multă sănătate și tot binele din lume! Iubiți frumosul și fiecare clipă a vieții va fi unică!
XXX
Aici se termină cuvintele scrise de doamna Maria Mare…Concluzia?
Am avut marea bucurie să intrăm în universul luminos al doamnei Maria Mare, cea care face un salt elegant din lumea armoniilor cromatice, pe tărâmul armoniilor poetice. Îi dorim și în viitor inspirație, energie debordantă și noi poeme de valoare, dar și tablouri cuceritoare.
La final, mai pun doar semnătura mea și o imagine să știe lumea cine a scris. Adică, altfel, spus cui îi e dor de lucruri frumoase…
Aristotel Bunescu, director al Agenției de Presă Culturală și Sportivă – APCS, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR, membru al Consiliului Director al Asociației Artiștilor Plastici – București – AAPB
P.S. Artiștii, oamenii de cultură – pictori, poeți, prozatori, muzicieni – mici întreprinzători, firme, dar și oameni obișnuiți care doresc o promovare similară – cititorii vor povești de viață – vor scrie pe contul de Facebook Aristo Bunescu. Vă rugăm redistribuiți.
O importantă retrospectivă dedicată operei lui Constantin Brâncuşi în Franţa este organizată, în perioada 27 martie – 1 iulie 2024, de celebrul muzeu de artă modernă Centre Pompidou din Paris, în parteneriat instituţional cu Institutul Cultural Român şi Ambasada României în Republica Franceză.
Printre numeroșii vizitatori care au trecut impresionați pragul acestei expoziții aparte s-a aflat și pictorița MIHAELA BRĂTĂȘANU.
Retrospectiva reunește aproape 200 de sculpturi, fotografii, desene, filme, documente de arhivă, precum şi elemente de mobilier din atelierul parizian al artistului.
Viziunea curatorială îi aparţine Arianei Coulondre, care propune şi o experienţă imersivă în atelierul lui Brâncuşi, realizată cu ajutorul scenografului Pascal Rodriguez, completată de un spaţiu destinat informării.
Alături de lucrările expuse, curatoarea expoziţiei a ales să dezvăluie şi unele detalii despre afinităţile muzicale ale sculptorului român, dansul şi muzica fiind parte importantă a vieţii sale.
Ca un element inedit al expoziţiei, lucrarea „Leda” este prezentată în mişcare, pe un piedestal rotativ, în perpetuă metamorfoză, aşa cum însuşi Brâncuşi o prezenta în atelierul său.
Amplul proiect expoziţional a fost realizat cu sprijinul mai multor muzee internaţionale care deţin lucrări brâncuşiene, precum Tate Modern, MoMA, Guggenheim Museum, Philadelphia Museum of Art, The Art Institute of Chicago, Dallas Museum of Art, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), Muzeul de Artă din Craiova etc.
Ultima retrospectivă Brâncuşi din Franţa a avut loc în 1995, tot la Centre Pompidou, fiind curatoriată de Margit Rowell.
Am fost curios să aflu cum a trăit pictorița MIHAELA BRĂTĂȘANU această experiență artistică aparte…
– Cum a apărut proiectul acestei deplasări?
-Când s-a închis expoziția de la Timișoara, dedicată lui Brâncuși, am regretat că nu am reușit să o văd. Cam în același timp am aflat că Centrul Pompidou – Paris îi pregătește o expoziție retrospectivă, cea mai mare expoziție Brâncuși din ultimii 50 de ani. Știrea m-a bucurat și am împărtășit bucuria prietenei mele Lucia Boulescu. Acel moment a fost punctul de pornire către… Paris!
– Care sunt impresiile generale?
-Mă fascinează de multă vreme operele lui Brâncuși. Am văzut în copilărie grupul monumental de la Târgul Jiu, iar admirația mea pentru arta marelui sculptor a crescut de-a lungul timpului.
– Întâlnirea cu lucrările unui mare sculptor român în Franța este un eveniment aparte. Ce v-a impresionat mai mult?
-A fost o experiență copleșitoare! Expoziția excelent scenografiată, te poartă pas cu pas prin viața și momentele importante ale devenirii sale artistice, sursele de inspirație pentru temele majore ale artei sale, evoluția fiecărei teme, până a ajuns la esență.
O sală plină de „Domnișoare Pogani” sau de „Păsări în spațiu” îți definește perspectiva asupra artei lui Brâncuși.
– Vă rugăm să transmiteți un mesaj oamenilor care vă admiră pictura pe internet…
-Este o expoziție de neratat, mai ales că Centrul Pompidou, gazdă a „Atelierului Brâncuși” de zeci de ani, se va închide până în 2028, pentru renovare.
– Ultima întrebare. Care sunt proiectele artistice pentru viitorul apropiat, dar și cel îndepărtat ?
-Și pentru că Parisul este o gazdă generoasă pentru artă și artiști, plănuiesc o vizită la Muzeul Orsay, pentru expoziția dedicată impresionismului, la 150 de ani de la inițierea acestuia.
Privesc astfel de experiențe ca adevărate „lecții” prin care mari maeștrii să mă inspire și să se reflecte în lucrările mele viitoare.
–Impresionant! Vă mulțumim foarte mult pentru acest dialog. După atâtea cuvinte, să mai vedem niște imagini…
Am repetat această imagine deoarece este prea frumoasă …
Concluzia?
Ne bucurăm foarte mult că pictorița MIHAELA BRĂTĂȘANU a avut o experiență artistică specială. Îi dorim și pe mai departe energie, inspirație și noi tablouri valoroase care să cuprindă și asimilarea ,,lecțiilor,, evocate deja.
Tuturor sănătate și numai bine!
Aristotel Bunescu, director al Agenției de Presă Culturală și Sportivă – APCS, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR, membru al Consiliului Director al Asociației Artiștilor Plastici – București – AAPB
P.S. Artiștii, oamenii de cultură – pictori, poeți, prozatori, muzicieni – mici întreprinzători, firme, dar și oameni obișnuiți care doresc o promovare similară – cititorii vor povești de viață – vor scrie pe contul de Facebook Aristo Bunescu. Vă rugăm redistribuiți.
Mioara Durbacă și lucrarea sa “Fetița cu şal de lână” expusă în Florența…Felicitări multe!
Scriu aceste rânduri în zorii zilei de 12 mai, anul de grație 2024. Este o frumoasă zi de duminică. Peste puțin timp, la state și orașe, oamenii se vor îmbrăca cu ce au ei mai bun și vor merge la biserică. Ca într-o zi de sărbătoare, mă gândesc și eu să ofer oamenilor care admiră arta armoniilor cromatice, un subiect special, spectaculos, sărbătoresc…
Pe de altă parte, oamenii sunt sub puternica impresie a imaginilor cu aurora boreală, care s-au văzut și de pe teritoriul României, în urma celor mai puternice exploziilor solare din ultimele decenii. Am văzut și eu cu familia câteva dintre ele, dar numai pe internet.
Sincer să fiu pe mine mă impresionează mai mult imaginile cu tablourile pictorilor români.
Tot de pe internet am aflat că MIOARA DURBACĂ a participat recent la o valoroasă expoziție internațională de pictură, în Italia, patria tuturor artelor.
Iată detalii oferite chiar de artistă:
Ȋn luna martie a acestui an, am fost contactată de dna Francesca Callipari, critic şi membru al Commisiei de Curatori Internazionali la Atlante dell’Arte Contemporanea, pentru a participa la expoziția internațională Humanity organizată la Muzeul Bellini in Florența. Expoziția “Umanitate” referindu-se la “Artă pentru pace, în căutarea umanității pierdute”.
Din păcate, locurile la expoziția fizică fiind limitate, am ratat înscrierea și m-am înscris la cea video la care am participat cu lucrarea “Fetița cu şal de lână”, lucrare în ulei pe pânză de dimensiunea 40×30 cm.
Am considerat ca e un mesaj potrivit temei de a participa cu portretul unei fetițe, o ființă nevinovată, angelică ce transmite speranța pentru viitor.
Pe certificatul primit, este scris comentariul: ”pentru abilitățile introspective și tehnice exprimate în lucrările sale”. De menționat faptul că, fiecare certificat are propriul comentariu.
La expoziție au participat 40 de artiști în expoziția fizică si 17 artiști în expoziția video, pictori din 18 țări.
Alături de mine, a participat și pictorița Claudia Carianopol, cu frumoasa ei lucrare, “Podul din Florența”.
A fost un vernisaj emoționant, în cadrul căruia fiecare artist a avut ocazia să povestească și să se prezinte, creând legături spirituale și emoționale.
Emoțiile la vernisaj au fost pe măsura evenimentului… Am descoperit oameni deosebiți cu viziuni și interpretări spectaculoase, uniți prin artă:
Așa cum spunea Francesca, arta e singurul instrument care învinge timpul și apropie oamenii, „este un instrument puternic de renaștere și mântuire”
Organizarea a fost fără cusur, o mare contribuție la organizarea evenimentului având-o și domnul Giampiero Murgia.
Emoțiile au continuat pe măsura ce vizitam oraşul Florența, încărcat de artă, istorie şi frumusețe, vizitând obiectivele turistice, mergând pe urmele faimoşilor artiști ai Renaşterii.
Este uimitor tot ce descoperi în acest oraş plin de artă:
– Basilica di San Lorenzo-unde sunt înmormântați membrii dinastiei Medici. Aceasta familie influentă a contribuit la dezvoltarea culturala şi politică a oraşului Florența şi întregii Renaşteri. Când păşeşti în incintă, rămâi fără respirație. Te copleşeşte pur şi simplu atâta frumusețe.
Totul e în marmură, sculpturi realizate de Michelangelo, fresce impresionante şi numeroase opere de artă.
– Palatul Vechi (Palazzo Vecchio) – reşedința oficială a familiei Medici. În zilele noastre, sediul Primăriei din Florența.
Ȋn Sala Celor Cinci Sute (Sala dei Cinquecento) se pot admira fresce şi sculpturi realizate de pictori precum Michelangelo și Vasari.
-Galeria Uffizi (Galleria degli Uffizi)- Se afla în apropiere de Palazzo Vecchio, într-o clădire istorică ce datează din secolul al XVI-lea, proiectată de arhitectul Vasari, cuprinde o colecție impresionantă de opere de artă, începând din Evul Mediu şi până în perioada modernă, fiind moştenirea pe care familia Medici a lăsat-o oraşului Florența. Pot fi admirate capodoperele maeştrilor Renaşterii: Giotto, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Botticelli, Tintoretto, Raffaello.
– Bazilica Santa Croce (Basilica di Santa Croce)-în interiorul bisericii sunt superbele picturi murale realizate de Giotto și alte opere de arta ale unor artişti renumiți, precum Brunelleschi şi Vasari. Aici sunt înmormântați Michelangelo , Galileo Galilei, Rossini, Dante Aligherio, Marconi.
– Galeria Academiei (Galleria dell’Accademia)- cuprinde o colecție impresionantă de sculpturi şi picturi realizate de artişti italieni renumiți. În centrul atenției este statuia lui David de Michelangelo, o capodopera a Renașterii italiene.
-Fantana Porcusorului (Fontana del Porcellino)- Legenda spune ca daca freci nasul mistrețului, în timp ce îi introduci o monedă în gură şi aceasta cade, te vei reîntoarce în Florența…Iată câteva imagini…
– Felicitări pentru tot! Impresionant! Ce proiecte artistice aveți?
–Ȋn următoarea perioadă, particip la câteva expoziții la: Palatul Parlamentului, la Muzeul Literaturii Române, iar anul viitor la o expoziție internațională la Osaka, Japonia, expoziții organizate de Arhiva de Artă.
-La final, vă rog să adresați un mesaj oamenilor care vă admiră picturile pe Facebook.
-Le doresc tuturor celor care iubesc arta și le place să călătorească, sănătate multă, să reușească să ajungă să viziteze acest oraș fabulos și să-și împlinească visele.
Concluzia?
Minunat! Este un eveniment special pentru un pictor din țara noastră să expună un tablou la Florența. Urăm mult succes și pe mai departe pentru pictorița Mioara Durbacă. Energie, inspirație și participări cu succesul meritat la viitoarele manifestări expoziționale!
Aristotel Bunescu, director al Agenției de Presă Culturală și Sportivă – APCS, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR, membru al Consiliului Director al Asociației Artiștilor Plastici – București – AAPB
P.S. Artiștii, oamenii de cultură – pictori, poeți, prozatori, muzicieni – mici întreprinzători, firme, dar și oameni obișnuiți care doresc o promovare similară – cititorii vor povești de viață – vor scrie pe contul de Facebook Aristo Bunescu. Vă rugăm redistribuiți.
Cu mare bucurie revin mereu în minunatul univers artistic al pictoriței Madaras Csiszár Szilvia.
Astăzi o să vă rețin atenția cu un tablou special ,,Pălăria”. Această lucrare ascunde mai multe secrete despre care ne va vorbi pictorița în cadrul unui scurt dialog.
– Bun găsit! Vă invit la un nou dialog despre frumoasa dumneavoastră artă…
-În primul rând, aș dori să vă mulțumesc că m-ați invitat la această conversație, este întotdeauna o mare plăcere pentru mine când ceea ce fac este interesant pentru alții.
Când în capul meu se naște subiectul unui tablou, acord o atenție deosebită faptului că transmite oamenilor un mesaj special. La fel a fost și când s-a terminat pictura mea cu pălăria uriașă cu fată mică..
-Dar de ce pălăria este personajul principal al imaginii?
-De-a lungul istoriei, pălăria a exprimat un fel de statut social și, chiar și astăzi, conferă eleganță purtătorului ei. Dar, în vremurile mai vechi chiar a fost pălăria un simbol al bogăției și nobilimii.
Dorința de bogăție este o calitate umană care nu va dispărea niciodată din lume. Tânjim după respect, apreciere, ca alții să ne admire…Uneori suntem capabili de orice pentru a obține ceea ce ne dorim.
Dar dorințele noastre au un preț. Cu alte cuvinte, are o consecință. Dar putem suporta povara dorințelor noastre lacome?
Adevărata protagonista al picturii mele nu este pălăria. Mai mult ca femeia care se prăbușește sub greutatea pălăriei..
Femeia este goală, săracă, nu are nimic. Este mânată de o singură dorință, vrea să iasă din captivitatea dureroasă a sărăciei.
Aceste lucruri sunt probleme foarte umane.
Trandafirii ofilit simbolizează frumusețea trecătoare. Cât de scurtă este viața.
Dacî vă uitați mai bine, vedeți și dvs că sub pălărie este o fată. Iar trandafirii sunt deja ofiliți
Cred că ținta dorințelor noastre lacome poate fi nu numai bogăția, ci orice care ne dorim cu siguranță să dobândim.
Dar întotdeauna trebuie să plătim prețul dorințelor noastre…
–Foarte interesant. Precizez că și eu port pălărie în mod constant.
Imagine realizată de pictorul Traian Nica
–În sfârșit, aș vrea să vă spun cât de elegantă arată pălăria la dumneavoastră.
Mulțumesc. Recent am mai cumpărat o pălărie…
Tablou semnat de pictorița Ana Croitoru. Eu cu pălărie, dau autografe pe cărți, în epoca trăită la Breaza, de Prahova, acolo unde sper să ajung din nou…
La final spun ….
Aristotel Bunescu, director al Agenției de Presă Culturală și Sportivă – APCS, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR, membru al Consiliului Director al Asociației Artiștilor Plastici – București – AAPB
P.S. Artiștii, oamenii de cultură – pictori, poeți, prozatori, muzicieni – mici întreprinzători, firme, dar și oameni obișnuiți care doresc o promovare similară – cititorii vor povești de viață – vor scrie pe contul de Facebook Aristo Bunescu. Vă rugăm redistribuiți.
Picotrița Paula Gîtlan ne invită în minunatul său univers artistic …
Revenim cu mare bucurie în universul pictoriței Paula Gîtlan din Tulcea, pentru a vedea noi tablouri, minunate lucrări care sunt admirate de mulți oameni, pasionați de lumea armoniilor cromatice.
Dar asta după un scurt dialog cu …
Paula Gîtlan
-Ce pictori vă plac?
-Îmi plac foarte mult lucrări ale lui Nicolae Vermont, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Corneliu Baba, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian și lista ar putea continua, de la fiecare având de învățat.
– Dar dintre pictorii străini?
–Pictorii străini din ale căror lucrări mi-ar plăcea sa reproduc câteva pentru studiu și care mă inspiră ar fi Monet, Rembrandt, de Goya, Burgereau și contemporanii Anne Cotterill, Vladimir Volegov, Renso Castaneda, Ivan Chernov, Vera Kavura…
– Ce rol au avut vizitele la muzee și expoziții pentru evoluția dvs artistică?
– Provenind dintr-un oraș mic și neavând multe ocazii de a vizita muzee, nu aș spune că vreo lucrare expusă intr-un anume muzeu a avut un impact puternic asupra mea. În schimb, posibilitatea de a accesa pe internet imagini cu atâtea lucrări valoroase a însemnat un beneficiu imens și o sursă de inspirație nesfârșită.
– Ce sfătuiți părinții care au un copil cu înclinații artistice?
-Înclinația spre artă se poate manifesta la vârste fragede sau să apară surprinzător, la vârste mai înaintate, cum este cazul meu. Copiii care au înclinații artistice de orice natură ar trebui sa fie susținuți și îndrumați cu grijă, fără presiune, să-și urmeze visul. De altfel, același principiu este valabil pentru toți copiii, ei trebuie să simtă încurajare, susținere și multă încredere din partea părinților, pentru a-și urma propriul drum.
– Care sunt tehnicile dvs preferate atunci când faceți un tablou?
– Revenind la pictură, pot spune ca am încercat pictură în acrilice, lucrări abstracte și pictură clasică, dar de când am început sa lucrez în ulei totul s-a așezat, parcă, pe un făgaș bun. Încă sunt în căutarea unui stil propriu, a unei amprente artistice personale, recognoscibile, dar mai am atât de multe de învățat, încât acest lucru pare destul de îndepărtat…
– Unde pot să fie văzute tablourile dvs ?
– –În afară de postările pe rețelele sociale, lucrările mele pot fi văzute la expoziții în Constanța, București…
– Unde au ajuns fizic cel mai departe tablourile dvs?
– Unele dintre picturile mele sunt în țară, în case din Tulcea, Constanța, Isaccea, altele sunt în Austria, Marea Britanie și Canada…
Am credința că fiecare pictură are locul și omul potrivit, care să o pună în valoare și să o prețuiască la maxim.
–Felicitări ! După atâtea cuvinte, să vedem acum și niște tablouri…Invităm deci onorabilii cititori la …
GALERIA CU IMAGINI
Concluzia?
Foarte frumoase tablouri. Felicităm pictorița pentru lucrările ei.
Îi dorim din inimă multă inspirație, energie, entuziasm și pe mai departe. Să participe cu succesul pe care îl merită la viitoarele manifestări expoziționale.
Până atunci, sănătate tuturor și nu uitați să …zâmbiți!
Aristotel Bunescu, director al Agenției de Presă Culturală și Sportivă – APCS, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR, membru al Consiliului Director al Asociației Artiștilor Plastici – București – AAPB
P.S. Artiștii, oamenii de cultură – pictori, poeți, prozatori, muzicieni – mici întreprinzători, firme, dar și oameni obișnuiți care doresc o promovare similară – cititorii vor povești de viață – vor scrie pe contul de Facebook Aristo Bunescu. Vă rugăm redistribuiți.
Scriu aceste rânduri în zorii zilei de 10 mai 2024. Ca un om pasionat de lumea armoniilor cromatice, caut un subiect potrivit din universul picturii…
Cu alte cuvinte un subiect de nota …ați ghicit! De nota 10!
Mă gândesc ce este mai potrivit pentru onorabilii cititori care ne urmăresc. Ce să fie? Care eveniment este mai bun pentru așa ceva?…
Gata! Ura! Am găsit ceva tare de tot. Distinsa doamnă Irinel Daniela Iacob și expoziția sa personală de pictură din Times Square New York.
Ca gazetar de modă veche, vreau să subliniez că aici este sediul marelui ziar american New York Times.
Times Square este o zonă comercială importantă din cartierul Manhattan al orașului New York, la intersecția străzilor Broadway cu Seventh Avenue.
De mult timp are statutul simbol al orașului New York și al Statelor Unite ale Americii. Tocmai aici, pe ecrane gigant ale clădirii, oamenii au putut admira picturile impresionante semnate, în mod inconfundabil, de doamna Irinel Daniela Iacob.
Mai multe detalii aflăm chiar de la pictoriță în dialogul următor.
-Cum a debutat pentru dumneavoastră anul artistic 2024?
-Anul a debutat pentru mine cu începutul unei colaborări cu prestigioasa Vision Art Madia.
În data de 23 aprilie 2024 a avut loc la New York, găzduită de ecranele gigant din Times Square, expoziția personala Art by Irinel Daniela.
-Impresionant! Felicitări din inimă! Revenim la întrebări. Ce ați expus efectiv?
– Mulțumesc. Am expus cu aceasta ocazie lucrările: 1000 DE GÂNDURI, ZÂNA PADURILOR, CĂLĂTORIE GALACTICĂ, AUTOPORTRET – ÎNDRAGOSTITĂ DE CULORI și VACANȚA DE VARĂ.
– Cine a organizat efectiv această expoziție specială?
– Expoziția a fost organizată de Vision Art Media și sponsorizată de New York Media Network. Curatorul expoziției a fost Maestrul Michael Lam, o personalitate a lumii artistice New Yorkeze.
Voi lăsa imaginile să vorbească despre acest eveniment.
Iată câteva imagini care ilustrează modul în care s-a făcut promovarea evenimentului.
Maestrul Michael Lam, o personalitate a lumii artistice New Yorkeze.
Concluzia?
Cu adevărat impresionant!
Fără să vreau, mă gândesc acum că sunt pictori fericiți să expună câteva lucrări într-o sală, chiar și mai mică, pe simezele unei galerii, în care intră foarte rar cineva. De aici și până la ecranele gigant de pe clădirile din Times Square New York văzute cotidian de sute și sute de trecători obișnuiți, ori amatori de pictură, este o distanță. Trebuie să recunoaștem.
Urmăresc de mult timp evoluția picturii doamnei Irinel Daniela Iacob. Mă bucur sincer de fiecare expoziție a sa, de fiecare prezență la un eveniment cultural.
Este momentul să o felicităm pentru această mare realizare. Personal mă întreb care este următoarea experiență artistică a doamnei Irinel Daniela Iacob? Până atunci îi doresc și pe mai departe inspirație, energie și…succes !
La final, mai pun doar semnătura și o imagine să știe lumea cine a scris.
Aristotel Bunescu, director al Agenției de Presă Culturală și Sportivă – APCS, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR, membru al Consiliului Director al Asociației Artiștilor Plastici – București – AAPB
Imagine de pictorul Traian Nica
P.S. Artiștii, oamenii de cultură – pictori, poeți, prozatori, muzicieni – mici întreprinzători, firme, dar și oameni obișnuiți care doresc o promovare similară – cititorii vor povești de viață – vor scrie pe contul de Facebook Aristo Bunescu. Vă rugăm redistribuiți.
Am să încep cu biserica greco – catolică din Târgu Mureș, care mi-a oferit o surpriză excepțională în ceea ce privește spațiul in care este amenajată această biserică, dar in special acest preot protopop, Ioan Fărcaș, care este un om excepțional și absolut deosebit față de tagma dânsului.
Datorită dânsului am această expoziție. De un an și ceva, am scris despre toate evenimentele care s-au petrecut la această biserică, în afară de cele sociale, in care am fost prezentă. La hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului am avut ocazia să cunosc pe sfinția sa preasfințitul episcop de Blaj, Cristian Dumitru Crișan care este cel mai tânăr episcop din Europa, așa am primit eu informația.
După eveniment, toată lumea a ieșit în curte și l-au asaltat. În scurtul dialog pe care l-am avut cu el, i-am spus că și eu pictez din când în când icoane. El m-a întrebat dacă am ceva să îi arăt cum lucrez. I-am arătat doar două imagini pe telefon, una i-a plăcut foarte mult, era Sfânta Fecioară Maria, lucrare realizată în urmă cu un an de zile …pictură pe pânză, pe dimensiuni ceva mai mari decât dimensiunile clasice ale icoanelor 40 x 50 cm. Mi-a făcut invitația să fac la Blaj o expoziție. Eu am spus că mă onorează această invitație, dar nu am destule icoane. Am mai discutat și cu altă ocazie și am promis că înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, deci decembrie, dar nu am reușit să adun lucrările.
Ne-am întâlnit apoi și anul acesta la o conferință unică legată de relația lui Dumnezeu cu medicina. Mai precis, a preoților cu medicii și cu pacienții, o fost o conferință foarte interesantă și unică la care am participat. Am scris și acest articol despre subiectul interesant. Am stabilit, ultima dată, cu episcopul care a participat și aici, că în săptămâna patimilor, ultima săptămână înainte de Paște voi fi gata pentru expoziție. Asta s-a și întâmplat deoarece anul acesta am lucrat intensiv pe masa din bucătărie, pe o suprafață extrem de mică și nepotrivită pentru a mă manifesta. Am avut doar bucăți de lemn speciale pentru icoane, deci am pictat numai pe lemn și mai am câteva lucrări pe pânză. Una dintre ele este foarte mare, de dimensiuni 110 x 70, o icoană de hram cu Ioan Botezătorul care a stat 8 ani pe iconostasul Mănăstirii de la Sânger, lângă Luduș …Eu fiind la casa părintească, după moartea mamei, nu am reușit să vând imediat și a trebuit să rămân acolo mai mult timp și vizitam această mănăstire unde am lăsat două icoane de această dimensiune pentru hramul bisericii. Asta, până când s-a schimbat iconostasul. Apoi, am împrumutat această icoană cu Ioan Botezătorul pentru această expoziție de aici de la Tg. Mureș, de la Asociație. Se face odată pe an o expoziție de icoane sau pictură bisericească. Astfel, ultima dată posibilă stabilită de domnul episcop a fost data de 1 mai. Am deschis deci expoziția de la Blaj. Eu sunt prezentă cu 14 lucrări și am luat în asociere pe o prietenă a mea, înscrisă și ea în asociație, i-am văzut icoanele și ea este prezentă cu 8 icoane. Pentru asta sunt două nume pe afiș. Afișul este făcut de mine în mare grabă, înainte de sărbători. Acolo am fost întâmpinată cu foarte multă simpatie și ce să vă spun cu multă politețe. Au fost numai profesori de la Blaj, profesori din teologie, foarte mulți studenți de la teologie, desigur și domnul episcop Cristian. Acesta a fost anturajul, cei care au fost la expoziție, în jur de 30 de persoane. Fiind zi de post, nu ne-am hazardat la un protocol, am discutat despre ce nu se înțelegea, am avut și un critic de artă foarte bine informat în ce privește arta religioasă, este ultimul nume pe afiș. Ceilalți doi din staful de organizare. Vreau să vă spun că ne-am simțit foarte bine în acele ore în care am stat la Blaj. Vernisajul a decurs diferit și foarte special față de celelalte expoziții.
Vreau să mai spun că am avut o lucrare cu foarte mari rețineri ca să nu o vând, este vorba despre chipul lui Iisus de pe Giulgiul de la Torino.
Când a sosit în anul 1994 din Italia, copia Giulgiului de la Torino la Biserica italiană din București, am fost acolo și am fotografiat, apoi am făcut chipul lui Iisus care a devenit cum să spun, idolul meu creat de mine. Este o lucrare pe pânză lucrat în creion și doar cu o aură în jurul capului, numită aura durerii. Toată lumea a apreciat foarte mult lucrarea deoarece capul lui Iisus este în mărime naturală. Vreau să vă mai spun că am făcut pentru prima dată un triptic care reprezintă cele două uși închise este vorba de Bunavestire, reprezintă pe Sfânta Fecioară și Arhanghelul Gavril, iar deschisă pe mijloc este Sfânta Marie Pantanassa care provine de la Muntele Atos. A fost o icoană de dimensiuni foarte mari care a fost adusă la mănăstirea din Sânger, părintele mi-a dăruit o lucrare mai mică, tot copie, după care eu am făcut această icoană. Pe ambele părți laterale, doi sfinți cei care au scris despre evenimentele religioase, Sfântul Ioan și Sfântul Luca.
Din spațiul infinit al internetului ne sosește o veste – poveste despre o nouă expoziție personală de pictură și fotografie semnată, în mod inconfundabil, CAMELIA CRĂCIUN.
Prima reacție firească este să mă uit la mersul trenurilor să văd ce variante am pentru un drum la Brașov. Apoi, îmi fac un bagaj sumar și apoi aștept, cu mare nerăbdare, să se facă 11 mai, data marelui vernisaj… Dar, ca orice gazetar de modă trecută, vreau să aflu înainte de eveniment despre ce este vorba, să îi pot informa pe onorabilii cititori. Așa că am rugat artista să ne ofere câteva detalii despre acest eveniment cultural…Iată ce am primit:.
Povestea unui vis
aduce dincolo de infinit, din amintirea visului din vis, colectia tuturor viselor fără frontiere, care vin din viitor, cu inocenta primului vis Eiffel.
am gasit in visul meu de diamant, ceea ce cautam in visul de dor, un vis la cheie, asa cum am vazut in oglinda visului din vis.
Asa s-a nascut visul solaris.
Camelia Craciun
Iată că ne aflăm la cea de a paisprezecea expoziţie a CAMELIEI CRĂCIUN.
După un parcurs susţinut de artă nonfigurtivă artista a ajuns la certitudini plastice valoroase.
Gama cromatică este restrictivă ca la marii maeştrii, dar ne inundă în plenitudinea cromatică solară.
Gestul plastic este liber de orice constrângere şi se organizează în compoziţii sigure şi pline de forţă.
Apreciem bucuria pe care noile sale lucrări o degajă şi care ne dezvăluie puritatea şi frumuseţea unui suflet de aleasă sensibilitate.
De remarcat că alături de pânzele expuse artista prezintă şi o serie de fotografii cu inserţii realizate pe computer.
O urmăresc de mult timp pe Camelia Crăciun în evoluțiile ei superbe, de la o expoziție personală la alta.
Mereu este surprinzătoare prin temă, stil, forme și tehnică. Mereu inventează ceva, din ce în ce mai frumos, până ajungem la minunile visului de diamant.
Mă întreb, în mod logic, ce va urma? În mod sigur, Camelia Crăciun ne va surprinde iar și iar. Așteptăm deci cu justificat interes, nu numai această expoziție, dar și pe cele viitoare. Din toată inima, mult succes! Un succes meritat cu prisosință! La final, pun semnătura și o imagine să știe lumea cine a scris.
Aristotel Bunescu, director al Agenției de Presă Culturală și Sportivă – APCS, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR, membru al Consiliului Director al Asociației Artiștilor Plastici – București – AAPB
Imagine de pictorul Traian Nica
P.S. Artiștii, oamenii de cultură – pictori, poeți, prozatori, muzicieni – mici întreprinzători, firme, dar și oameni obișnuiți care doresc o promovare similară – cititorii vor povești de viață – vor scrie pe contul de Facebook Aristo Bunescu. Vă rugăm redistribuiți.
Toată lumea a fost concentrată pe sărbătorile pascale. Dar eu, dragi cititori, vreau să mă concentrez astăzi asupra altor sărbători. Cele care marchează puternic viața unui om special, este vorba despre Adi Rădulescu, din Iași. Un om cu o credință foarte puternică, un poet special, care, în altă ordine de idei, iubește foarte mult câinii, cei mai fideli prieteni.
Pe data de 30 aprilie, 2024, Adi Rădulescu a împlinit frumoasa vârstă de 60 de ani. La mulți ani! Din toată inima!
Tot la data de 30 aprilie a sărbătorit un deceniu de când este…pensionar rezervist.
Mai sunt și alte evenimente legate de data de 30 aprilie, dar îl lăsăm pe invitatul nostru special de azi să le detalieze.
-Da, la 30 aprilie am schimbat prefixul cu 60 de ani. Tot atunci, am sărbătorit 10 ani de pensionar rezervist ! O chestie destoinică ar fi și faptul ca ultimul meu câine profesional pentru depistare de droguri, o femelă labrador cu numele Bella era născută în aceeași zi și lună cu mine și ne-am pensionat împreună de la MAI și a murit în această zi acum 7 ani.
-Trecem acum la lumea poeziei…
Radulescu Adi
Flori și spini
( pentru concurs)
Iisus lumea n-a crezut în tine că vrei să le faci bine,
Te-au înjosit, când de fapt tu erai împăratul,
Te-au batjocorit, în loc să-ți ofere clipe senine,
Și n-au văzut cum de privirea ta fugea din ei necuratul.
Lumea n-a vrut ca Tu să-i construiești aici palatul
Și pe acest rai pământesc să împărătească
N-a vrut să creadă că tu ești Mesia și nu mai este altul
Care a coborât din cer cu tine să viețuiască.
Azi toată omenirea regretă greșelile de neiertat
Dar cu a ta dărnicie tu ai grijă de ea tare
O aperi și o ferești de al răului păcat
Fiindcă ai și putere dar și iubire mare.
Iisus lumea ți-a dat osândă împărătească
Punându-ți pe frunte o coroană fără flori, doar cu spini
Și au crezut ca trupul tău o să putrezească
Fiindcă n-au privit ochii tăi plini de viață și senini.
000
Adi Stelian Rădulescu;
Bunicul, nepoțelul și rândunica…
(versuri inspirate dintr-o legendă creștină a rândunicii)
Nepoțelul tare s-a supărat
Și-ntr-o zi cu un băț a stricat,
Cuibul cu puii mici de la fereastră,
Pe care-i avea rândunica măiastră.
Puii ei neajutorați, golași de aripioare,
Nepregătiți pentru zboruri călătoare,
Ciripeau zgribuliți și în cor țipând,
Rândunica avea avea ochii plângând…
Bunicul prinde stunci nepotului a-i spune,
Despre creștinescul rândunicii renume,
Că poarta doliu după Iisus în pene
Și ca de furia omului de la răstignirea lui Iisus se teme:
,,Iisus era un copil ca și tine,
Când o idee năstrușnică-i vine,
Pe când se juca afară în luna lui mai,
Pe al Ierusalimului plai,
Cu dorul vieții curgătoare,
Printre flori de lăcrămioare,
Făurind forme din lut de păsărele,
Pe care le așeza între floricele”.
Făcuse ochii mari de mirare nepotul,
,,-Bunicule, povestește-mi totul !,”
,,-Un fariseu țanțoș pe-acolo a trecut,
Era un om hâd și cu suflet urât,
A voit toate păsărelele să le sfarme,
Între ale lui butucănoase palme.
Iisus peste ele s-a aplecat și le-a atins cu mâna,
Și a înfăptuit în pasărea rândunică minunea.
La început cu pene cenușii rândunicile în zare au zburat,
Având culoarea țărânii cu senin de albastru strecurat.
Pe lângă casele oamenilor ele au poposit,
Cuiburi la ferestrele caselor au clădit,
Aproape de omenirea și ospitalitatea din noi,
Revărsând spre noi al recunoștinței șuvoi.”
,,-Mai zii bunicule, te rog mai zi
Până la urma poveștii, cum va fi ?!”
,,-Iisus se făcu din copil om mare,
Fariseii l-au dus pe al Golgotei zare,
Din spini i-au pus pe cap, o coroană,
Rândunelele jeleau când au văzut a frunții rană,
Spinii unul câte unul de pe fruntea lui smulgeau,
Tânguindu-se amarnic, ciripind plângeau,
Când spinii tăioși îl însângerau dureros,
Pe omul sfânt cu chipul lui blând și luminos…”
Aura omului de rândunele este împodobită,
Ele i-au alinat Lui durerea, făcând-o nițel mai fericită,
Atunci când pe buzele lui arse și însetate,
Fiecare rândunică a adus, cât ea în ciocul ei poate,
Aduce iute și necontenit a apei vieții picătură,
Ajungând chiar și pentru răcorirea frunții lui udătură.
Dar un soldat rău și fără inimă a săgetat,
Pieptul inimos al rândunicii, frumos și curat,
Iisus atunci această pasăre a binecuvântat,
Și-n grad de sfințire numele ei a ridicat.
Copile, nici măcar să n-ai gândul,
Să-i atingi cu a ta stricăciune cuibul.
Ochii nepotului aveau ale lacrimilor izvoare,
De greu regret și mare întristare:
,,-Bunicule, rândunica acum plânge,
Inima mea pentru ea și puii ei mi se frânge,
O vreau înapoi, în cuibul ei la fereastră,
Să mă întâmpine dimineața aceasta pasăre măiastră.”
La cuib și la puii ei rândunică a revenit,
Nepotul toată viața această pasăre a iubit,
Puii cu dragoste an de an i-a hrănit și oblojit.
În fiecare primăvară rândunelele se făceau mari,
În aripi prindeau avântul zborurilor către cer cu înălțimi mari.
De-atunci rândunică zboară prin lume,
Aducând o stare de fericire anume,
An de an în fiecare primăvară,
Petrece cu nou întreg anotimpul de vară,
La sfârșitul toamnei își i-au de la noi și cuiburi la revedere,
Până la sărbătoarea pascală a lui Iisus de Înviere.
,,-Nepoate doar Iisus este omul care învie după ce moare.
Prin învierea Lui suntem și noi veșnic vii,
Cu suflete de puii rândunelelor copii.
Când pe cer norii sunt întunecați și tună
Prin inima fiecărei rândunici caldă și bună,
Duhul sfânt ne transmite bucurie și voie bună,
Ca noi să visăm optimiști sub clarul de lună.
Rândunica este pasărea care pacea și liniștea cată,
Este pasărea cu irosită în piept de a păcatului pată,
Ea spre bolta cerească mereu suie
Și bate la poarta raiului minunea lumii cetățuie…
-Felicitări pentru poeme. După atâtea cuvinte să vedem și niște imagini relevante pentru dragostea dvs acordată necondiționat câinilor…
Concluzia?
Am revenit iar cu mare bucurie în universul poetic al domnului Rădulescu Adi, într-un moment sărbătoresc. Îi dorim multă sănătate, inspirație, energie și noi poeme de valoare. La final, mai pun semnătura să știe lumea cine a scris aceste rânduri…
Aristotel Bunescu, director al Agenției de Presă Culturală și Sportivă – APCS, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR, membru al Consiliului Director al Asociației Artiștilor Plastici – București – AAPB
P.S. Artiștii, oamenii de cultură – pictori, poeți, prozatori, muzicieni – mici întreprinzători, firme, dar și oameni obișnuiți care doresc o promovare similară – cititorii vor povești de viață – vor scrie pe contul de Facebook Aristo Bunescu. Vă rugăm redistribuiți.
Tocmai a început un articol dedicat Ardealului care vine la București. Un text special dedicat domnului Ilarie Gh. Opriș pe care îl prețuiești, după ce cunoști măcar câteva aspecte din activitatea sa culturală pe plan editorial și al artelor plastice, în mod special.
La multe întâlniri de-a lungul anilor, domnul Opriș mi-a vorbit deseori despre sculptorul, pictorul și scriitorul Ion Vlasiu. Am ajuns să îi citesc majoritatea cărților, să cunosc ceva din pictura sa, ori din sculptura pe care o semnează. Memorabilă a fost vizita noastră la Bistra Mureșului.
Dar să revenim acum în actualitate…
La Muzeul Naţional de Artă al României s-a deschis expoziţia „Ion Vlasiu. Omul printre arbori”.
La vernisaj, care a avut loc la parterul Galeriei Naţionale, au vorbit Călin-Alexiu Stegerean, director general MNAR, Otvos Koppany Bulcsu, director Muzeul Judeţean Mureş, Dorel David Morar şi Cora Fodor, curatorii expoziţiei, Ioana Vlasiu, istoric şi critic de artă, fiica artistului, precum Judit Maria Balint, director general adjunct al MNAR.
Cu acest proiect, Muzeul Naţional de Artă al României continuă seria de expoziţii dedicate prezentării operei şi biografiei unor sculptori care au marcat în mod înnoitor parcursul artelor româneşti în secolul XX. Ion Vlasiu (1908-1997) a fost profund preocupat de condiţia şi limitele sculpturii, iar limbajul lui artistic viguros şi original s-a afirmat printr-un modernism puternic ancorat în tradiţia cioplitorilor anonimi. Format la Şcoala de Arte Frumoase de la Cluj, Ion Vlasiu s-a impus, în cadrul generaţiei care debuta în jur de 1930, prin modernismul sculpturii sale în lemn sau piatră. El a înţeles cioplitul nu doar ca tehnică, ci o cale de acces spre „vocile” primordiale ale materiei, cărora, astfel, le-a dat glas, eliberându-le. Artistul a alternat cioplitul cu modelajul, sculptura cu pictura, tendinţa spre abstracţie cu figurativul, dar s-a regăsit funciar în vigoarea artei ţărăneşti, anonimă, care a devenit o referinţă a demersului său artistic.
Expoziţia prezintă o selecţie a operelor reprezentative pentru amplul parcurs creator al artistului, cu accent pe perioada anilor 60-70, marcată şi de participarea sa la Bienala de la Veneţia. Cu o miză care implică vizitatorul într-o experienţă vizuală fascinantă, parcursul expoziţional este structurat de cei doi curatori în două secţiuni. Prima secţiune, construită în jurul restituirii imaginii atelierului artistului de la Bistra Mureşului, dezvoltă direcţiile stilisticele şi tematice abordate de artist.
Cea de-a doua secţiune are în centru tema stihiilor, adesea abordată de artist în sculptură, pictură şi grafică. Realizată între anii 1968 şi 1976, şi expusă la Bienala de la Veneţia din 1976, „Stihiile războiului” este o lucrare emblematică, sintetizând viziunea despre sculptură a artistului Ion Vlasiu. Aflată în colecţia familiei, lucrarea a beneficiat de un sofisticat proces de restaurare întreprins de sculptorul Dorel David Morar şi a fost inclusă într-o expoziţie dedicată artistului în anul 2023, la Târgu Mureş.
,,MNAR îşi propune o deschidere tematică şi organizatorică pentru proiecte care implică colaborarea cu alte muzee din ţară şi străinătate, iar această expoziţie poate fi un model de colaborare exemplară cu echipa Muzeului Judeţean Mureş – Secţia Artă. Ca şi în alte domenii de activitate, creativitatea şi eficienţa sunt mai degrabă rodul conlucrării multiplelor resurse umane şi materiale, iar caracterul excepţional al acestei expoziţii rezultă din fructificarea cercetărilor şi importantului patrimoniu al muzeelor noastre” afirmă Călin-Alexiu Stegerean, directorul MNAR.
„Acest proiect expoziţional este rezultatul unui efort comun de a aduce în prim-plan viaţa şi opera remarcabilă a artistului Ion Vlasiu. Ion Vlasiu, sculptor, pictor şi prozator născut 1908 în localitatea mureşeană Lechinţa de Mureş este un personaj complex din galeria artiştilor de seamă pe care i-a dat Şcoala de Arte Frumoase din Cluj şi care au marcat puternic cursul artei româneşti. Creaţia lui Ion Vlasiu este profund înrădăcinată în peisajul şi cultura transilvăneană, însă se exprimă într-o manieră modernă ce îmbină tradiţia cu inovaţia. Expoziţia de la Muzeul Naţional de Artă al României va oferi publicului oportunitatea de a se conecta cu universul artistic al lui Ion Vlasiu şi de a descoperi complexitatea şi frumuseţea operei sale, ce reprezintă o importantă contribuţie la patrimoniul cultural al României” afirmă Koppany Bulcsu Otvos, directorul Muzeului Judeţean Mureş.
Doamna Cora Fodor este istoric şi critic de artă, doctor, cercetător în cadrul Muzeului Judeţean Mureş, Secţia de Artă, expert acreditat de Ministerul Culturii în artă românească modernă, curatoare şi colaboratoare la organizarea expoziţiei permanente a muzeului, precum şi a unor numeroase expoziţii monografice şi tematice. A publicat numeroase studii, articole şi cronici de artă dedicate artei româneşti moderne şi contemporane.
Domnul Dorel David Morar este sculptor, membru al U.A.P.R. filiala Târgu Mureş şi muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean Mureş, Secţia de Artă. În cadrul muzeului se dedică în special secţiunii de educaţie muzeală (introducere, descoperire şi înţelegere a limbajului vizual). A participat la organizarea mai multor expoziţii permanente şi temporare, printre care: Galeria Ion Vlasiu, Expoziţia Tonitza. Imagini ale copilăriei, organizată la Târgu Mureş şi itinerată la Bucureşti.
Judit Maria Balint, director general adjunct al MNAR, a mulțumit tuturor oamenilor din cele două muzee din București și județul Mureș, care au participat la organizarea acestui eveniment cultural.
Expoziţia prezintă lucrări din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României, Muzeului Judeţean Mureş, Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Muzeului Naţional Brukenthal, din colecţia familiei Vlasiu şi din colecţii particulare.
Revin la seara vernisajului pentru a menționa câteva detalii…
Primul a vorbit … Călin-Alexiu Stegerean, director general MNAR …,,Stimați invitați, bună seara! Mă bucur că suntem la vernisajul unei expoziții care pentru noi reprezintă o continuare a unui demers orientat către punerea în valoare, a unor lucrări și a unor artiști care au însemnat mult pentru istoria culturii nu numai din România, dar și într-un discurs internațional. În cazul sculptorului Ion Vlasiu este vorba despre faptul că artistul a reprezentat România la Bienala de la Veneția din anul 1977. Nu vreau să spun ca acesta ar fi meritul esențial al artistului, ci faptul că opera lui se caracterizează de un discurs care dincolo de caracterul personal, comunică niște trăsături esențiale ale culturii noastre. Mă bucur foarte mult să salut în această seară și în acest proiect colegii de la Muzeul județean Mureș, cei care au creat, care au realizat pe coordonate absolut surprinzătoare expoziția aceasta. Este o expoziție care a plecat de la întâlnirea cu reconstituirea atelierului Ion Vlasiu în Muzeul Județean Mureș. Din întâlnirea avută cu această extraordinară pagină din istoria artei românești a rezultat un proiect care s-a dezvoltat pe coordonate mult mai ample, care adună cele mai emoționante lucrări, care dau caracteristicile esențiale ale acestui artist. Spuneam că e un proiect realizat în colaborare de o echipă de la muzeul din Mureș, iar curatorii sunt doi foarte importanți muzeografi, cercetători ai acestui muzeu, doamna Cora Fodor și domnul Dorel David Morar, conduși de directorul acest muzeu extrem de activ și care vine mereu cu expoziții surprinzătoare, domnul Otvos Koppany Bulcsu. El este aici cu noi și îi invit să vă adreseze câteva cuvinte”.
Otvos Koppany Bulcsu a spus:,, Stimate gazde, dragi invitați. Este o mare bucurie să vă spunem bun venit la expoziția Ion Vlasiu – Omul printre arbori organizată în colaborare de Muzeul Județean Mureș și Muzeul Național de Artă al României. Această expoziție este rezultatul unui efort comun de a aduce în centrul atenției viața și opera remarcabilă a lui Ion Vlasiu, sculptor, pictor și prozator născut în 1908 în localitatea Lechința de Mureș.
Vlasiu este un personaj complex din galeria artiștilor de seamă pe care i-a dat Școala de Arte Frumoase din Cluj. Prin efortul curatoriatului comun și al parteneriatului interinstituțional am reușit să conturăm o expoziție care redă o parte din creația lui Ion Vlasiu și care este profund înrădăcinată în peisajul și cultura transilvăneană. Ne bucurăm să aducem în fața dumneavoastră geometria satului natal și a celui universal.
Ceea ce urmează să vedeți este structurat în jurul unor nuclee tematice și stilistice care evidențiază diversitatea și universalitatea creației sale. Prin intermediul pieselor selectate din Muzeul Județean Mureș, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul de Artă din Cluj – Napoca, Muzeul Național Brukenthal, din colecția familiei Vlasiu și a câtorva colecționari particulari, alături de sprijinul acordat de Muzeul Național de Artă Contemporană și Muzeul Național al Banatului vă propunem să pătrundem în universul captivant al acestui artist excepțional care a avut o contribuție semnificativă la patrimoniul cultural al României. Unul dintre punctele centrale ale expoziției este reprezentat de lucrările cioplite care exprimă convingerea lui Vlasiu că materia este vie și că prin sculptură se poate ajunge la esența cosmică. Cu ajutorul dialogului dintre formă și materie, artistul ne oferă o altă perspectivă asupra naturii și dinamismului materiei, ne invită la reflecție asupra relației dintre om și tot ceea ce îl înconjoară. Totodată, expoziția mai cuprinde o serie de portrete ale unor figuri majore ale istoriei și culturii românești, precum și picturi care surprind dezvoltări surprinzătoare ale ideilor sculpturale, instituind o fluiditate între medii divergente și un limbaj personal neconvențional. În final, vreau să mulțumesc directorului Călin-Alexiu Stegerean, director general MNAR, pentru deschiderea și buna colaborare avută până acum și pe care o susținem și pe viitor, doamnei Judit Maria Balint, director general adjunct al MNAR, colegilor mei, curatorilor acestei expoziții, Dorel David Morar sculptor și muzeograf şi Cora Fodor , cercetător științific. Nu în ultimul rând, adresez calde urări fiicei artistului, doamnei Ioana Vlasiu pentru participarea si sprijinului extraordinar acordat acestui amplu proiect expozițional. Prin contribuția sa, expoziția devine nu doar prezentarea operei unui mare artist, ci și un omagiu adus unei personalități complexe și influente din istoria artei romanești. Vă invit să vă bucurați de această ocazie unică de a descoperi un artist transilvănean și universal totodată și să vă lăsați inspirați de frumusețea și profunzimea creației lui Ion Vlasiu. Vă mulțumesc pentru atenție!”.
Dorel David Morar la vernisaj a spus:
„Deoarece sunt sculptor prima dată, iar apoi muzeograf, eu lucrez mai mult în atelier, îmi fac treaba și vorbesc faptele. În această situație, ce pot să vă spun decât că în perioada în care am început să mă implic în tema expoziției, eram doar colaborator la muzeu, iar colegii m-au provocat spunând aceste cuvinte: Uite, avem nevoie de ochiul unui sculptor în toată această poveste și sigur că încet, încet, am fost implicat în poveste. În prima fază pregăteam proiectul despre atelierul Vlasiu, dar colateral, am observat în magazia atelierului de la Bistra niște stâlpi care m-au impresionat, m-au marcat. Vă mărturisesc, nu cunoșteam titlul lucrării, nu știam despre ce este vorba, nu știam ce se întâmplă. Dar, m-au impresionat acele coloane cioplite. Atunci am realizat că această lucrare trebuie pusă în valoare, undeva, cândva. Între timp, am avut și alte proiecte, am avansat și în alte direcții. După ce am închegat subiectul atelierul Vlasiu, peste câțiva ani, când am revenit acolo, lucrurile luaseră o întorsătură destul de urâtă. Au dispărut câteva bârne din ceea ce reprezenta baza lucrării, iar o parte din stâlpi fuseseră agresați în cadrul unui accident nefericit. În acel moment, am realizat că trebuie să facem ceva de tip SMURD. Am luat primele măsuri. Punctual, am luat piesele care erau în depozit și au fost duse în atelier, între timp am început să căutăm materiale pentru etapa următoare, pentru lucru. După încă un an, doi, am început lucrul efectiv la recuperarea pieselor. Așa că să vă fac o orientare în timp, eram în perioada pandemiei când am lucrat la proiect. Chiar și începutul războiului din vecini m-a prins lucrând la proiectul nostru. Privind în urmă am senzația că noi am fost doar niște unelte, am fost purtați de o mână nevăzută, de providență, și cred că a fost planul lui Dumnezeu ca din acel moment, să ajungem să avem o expoziție cu această piesă la o expoziție la Târgu Mureș, iar apoi aici la km zero al patrimoniului cultural românesc. Pentru mine este o bucurie extraordinară deoarece avem un colectiv la Târgu Mureș care lucrăm foarte bine împreună. Fără umbrela muzeului nostru nu puteam ajunge la acest rezultat. Am ajuns să o prezentăm și publicului celui mai avizat să zicem. Asta deoarece Bucureștiul are o mare cantitate de calitate în această privința publicului. În concluzie, mă bucur mult că am ajuns până aici. Cred și sper că prezența acestor stihii aici la București, cred că este și necesară și sper să fie și de folos. Mulțumesc! ”
În continuare, Cora Fodor a spus:
,,Au vorbit arborii, acum vorbesc zânele. Domnule director. Stimată doamnă Vlasiu, dragi invitați, dragi colegi. Mulțumesc amfitrionilor pentru invitația făcută și pentru implicarea și dedicarea la realizarea expoziției. Contrar uzanțelor, vreau să adresez în primul rând mulțumiri colegului meu, domnul David Morar. Alături de artistul pe care îl celebrăm acum – Ion Vlasiu, îl văd deopotrivă omul printre arbori. Pentru munca extraordinar de laborioasă desfășurată pentru recuperând prin restaurarea lucrarea de pe afiș Stihiile războiului, și pentru minuția cu care a gândit până la cel mai mic detalii această expoziție cu multă, multă naturalețe. Îi sunt foarte recunoscătoare că m-a primit în compania lui să îi fiu alături, ca un arbore mai mic.
Revenind la expoziția de față și la titlul ales împreună cu doamna Vlasiu, Omul printre arbori, el este relevant căci cred că acoperă cel mai bine atitudinea și trăirile maestrului Ion Vlasiu, de-a lungul vieții și creației sale.
Acest titlu este inspirat din însemnările scriitorului Olga Caba, publicate în 1934, dedicate sculptorului, amicului ei Ion Vlasiu, pe care îl definește prin prisma lucrărilor de atunci și premonitoriu pentru toată creația ulterioară ca pe Omul printre arbori care, citez …În purpura amurgurilor de vară reînvie sufletele arborilor. Artistul ademenit de chemarea lor se fundă în păduri adânc, tot mai adânc. Cine ar pătrunde prin pasivitatea vegetală pana la cântecul sevei? Numai el aude clopotul chinuit al formelor care zămislesc în sevă, în noduri și încrețituri. El singur ghicește gesturi ritmate. Totodată, în capitolul Crengi desăvârșite din volumul său memorialistic – Drum spre oameni – Ion Vlasiu evocă trăirile din vara anului 1933 petrecute la Geoagiu, moment revelatoriu pentru esența sculpturii sale. Citez: Crengile se desăvârșeau prin mâna mea și îmbogățeau cu sensuri noi… Văd numai viață peste tot. Uite, vezi creanga din mana mea? Parcă strigă, e un glas în interior. Pâlpâie în lemn o dorință ascunsă. Nu ne dăm seama, dar intre om, piatră și lemn este o legătură ascunsă, tainică și eu văd aici, în acest lemn strâmb, în fibră doar linii care se împeltesc ritmic. Pornind de la aceste refeințe, expoziția conduce privitorul foarte natural, sinuos, prin alveolele și spațiile încăperilor, printre arborii lucrări urmând un fir imaginar care curge desfășurându-se apoi se adună, iar se desafce, cu ritmuri și tensiuni, cu dialoguri între lucrări, corespondențe între ceea ce se înalță de la sol și ceea ce este pe perete, în consonanță cu ceea ce scria Ion Vlasiu…Citez iar … Ritmul leagă formele, amplifică dimensiunile, dă un sens interior proporțiilor. Ritmul este ca o respirație a materiei… un suflu în care natura îmbie formele și lă dă mereu deosebită. Cu aceste gânduri pătrundem în miezul plin de sevă al celor două mari lucrări, primul este o conturare…Omul se confundă cu arborele. Până la urmă, viața fiecărui om este o călătorie printre arbori. La final, multumesc tuturor colegilor care au participat la realizarea expoziției…Vă mulțumesc și dumneavoastră celor care ați ales să petreceți această după – amiază printre noi și printre arbori.
Vă mulțumesc! La rândul său, doamna Ioana Vlasiu a spus…
Eu vreau să evoc, foarte pe scurt, un capitol din cartea autobiografică a lui Ion Vlasiu, apărută 1939, un capitol intitulat Meșteșug drăcesc. Vlasiu deschie aici momentul când la 23 de ani în urma studiilor neterminate la Academia de Arte din Cluj, în urma unor eșecuri de a se stabili la București și la Cluj, în plină derută existențială se decide să revină în satul bunicilor lui unde crescuse. Aici, fără un proiect anume, mai mult fără să aibă altceva de făcut, începe să ciopliească în șopron, cioplește în piatră și lemn. Numai că această îndeletnicire a lui nu este deloc pe placul bunicului , Moșu, un bunic aspru sever, de o religiozitate profundă pentru care chipurile cioplite de Ion Vlasiu firește că veneau împotriva interdicției biblice de ați face chip cioplit. Vlasiu are inspirația nefericită și stângăcia, să explice bunicului cam ce este sculptura și care sunt foloasele ei. Este deja destul pentru a sârni mânia acestui bunic sever care îl somează pe Vlasiu să își ia sperietorile și să plece cu ele pentru a nu atrage mânia lui Dumnezeu asupra casei lui. Pe deasupra, Buna, bunica lui colporta și ea bârfele vecinilor care spuneau că numa dracul te poate ajuta să faci chipuri cioplite. Am ales această întâmplare deoarece ea este semnifictivă nu numai pentru un destin individual, ci spune ceva despre statutul precar al sculpturii la acel moment, începutul secolului XX. Să nu uităm că sculptura occidentală era o achiziție recentă pentru cultura românească. Ea a fost adusă abia în a două jumătate a secolului XIX, de marele val de modernitate și occidentalizare a societății românești. Vreau să mai spun o anectodă care merge cumva în același sens. Stărbunica mea când a aflat că mama se mărită cu un pietrar i-a spus foarte dezamăgită… Am auzit că te măriți cu un pietrar. Ceea ce nu însemna prea mult pe scara socială a epocii. Vreau să termin că genrația lui Ion Vlasiu și Ion Vlasiu au făcut ceva pentru ca această artă foartă tânără și foarte șocantă la începuturile ei pentru sensibilitatea românească să ajungă azi într-un moment al ei înfloritor și profit să le spun celor care nu au aflat că în acest moment la Muzeul Satului este deschisă o altă expoziție a unor sculptori din generații apropiate , Vida Gheza și Mihai Oros. Oros era un prieten al lui Vlasiu și se considera un discipol al lui. astfel încât este acum un privilejiu să poată să fie văzute expozițiile a trei sculptori care au împărtășit multe convingeri comune. Vă mulțumesc! ….
Judit Maria Balint, director general adjunct al MNAR, care a coordonat acest proiect, a spus la rândul său:
A fost o colaborare deosebită între oamenii de la cele două muzee. În continuare, doamna Balint a amintit toți colaboratorii săi din MNAR, de la conducere pana la oamenii de la securitate, Vă mulțumim frumos și vă dorim vizionare plăcută. Acestea au fost ultimele sale cuvinte. Domeniile Sâmburești au oferit vinul pentru participanții la vernisaj…
Au urmat aplauzele celor prezenți, precum și cuvântul altor vorbitori la vernisaj. Cei prezenți au început apoi, după un pahar de vin, să viziteze expoziția în sine.
Eu am început să îl urmăresc pe domnul Dorel David Morar în speranța că voi putea obține un scurt interviu. Au urmat minute bune în care sculptorul Morar explica, plin da pasiune, celor prezenți diferitele etape fotografiate din procesul de recuperare a stâlpilor.
Încet, încet, am realizat că el nu o să termine prea curând. Era acolo concentrată munca de ani și ani de zile a numeroși oameni. Iar vizitatorii puneau mereu alte și alte întrebări. Am realizat rapid că trebuie să trec la Planul B. Adică atacul! În concluzie, cu pași mici m-am apropiat de domnul Morar care vorbea permanent gesticulând intens. Am așteptat să facă o pauză de respirație și am zis:
– Mă iertați, îmi cer scuze celor prezenți, după ce trageți concluziile, vreau să vă pun și eu niște câteva întrebări. Sunt gazetarul Aristotel Bunescu. – Păi chiar am terminat.
Ne-am retras într-un colț al sălii.
– Cum a început povestea asta? Care au fost etapele proiectului, dincolo de ce ați spus la vernisaj? – Prima fază a fost recuperarea lucrărilor din atelierul lui Ion Vlasiu și organizarea unei expoziții permanente în muzeul nostru. Noi am intrat apoi în alte proiecte, în expoziția dedicată lui Nicolae Tonitza și așa mai departe. Când am revenit la Bistra, am observat că situația degenera. Din cele trei grinzi inițiale mai rămăsese o singură grindă, la baza lucrării, iar trei stâlpi care au fost agresați la un accident nefericit. Atunci a început un alt proiect, recuperarea stihiilor. Lucrarea nu mai putea să fie expusă publicului. Prima măsură a fost să aducem în atelier toate elementele găsite, într-o zonă mai protejată decât magazia, iar a doua măsură a fost obținerea materialului de lucru. A fost anevoios. Am început să mă joc cu dimensiunea lucrării 1 la 10. Apoi, am găsit grinda inițială și am putut să vedem cum arată lucrarea la dimensiunea sa reală. În expoziția de la București sunt prezentate prin fotografii toate aceste etape. Toate elementele au fost duse cu autocamionul de la Bistra la Târgu Mureș, la Liceul Ion Vlasiu. Am trecut apoi la execuția efectivă a lucrării, pentru reconstrucție. Apoi a fost prezentarea lucrării la Galeria Art Nouveau din Târgu Mureș care este a Uniunii Artiștilor Plastici. Ea permitea cât de cât o prezentare a lucrării.
– Ultima întrebare. Ce reprezintă pentru dvs această zi, a vernisajului de la București, ca om implicat în proiect? – Cum să vă spun? E puțin greu de răspuns, dar și frumos. La expoziția de la Târgu Mureș, nu era spațiu suficient pentru această lucrare. Nu avea spațiu, nu respira. Lucrarea are o dimensiune mare care cere spațiu larg, ei aici, la București, este acest spațiu. Bucureștiul ne-a oferit șansa ca cele două lucrări intitulate stihii să fie prezentate împreună. Este posibil ca să fie prima dată aceste două lucrări prezentate împreună. Am întrebat-o și pe doamna Ioana Vlasiu. Mi-a spus că o sa mai cerceteze și e posibil ca să fie prima dată prezentate publicului împreună. – Vă mulțumesc foarte mult.
Aici se termină dialogul nostru. Precizăm că Dorel David Morar este sculptor, membru al U.A.P.R. filiala Târgu Mureş şi muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean Mureş, Secţia de Artă. În cadrul muzeului se dedică în special secţiunii de educaţie muzeală (introducere, descoperire şi înţelegere a limbajului vizual). A participat la organizarea mai multor expoziţii permanente şi temporare, printre care: Galeria Ion Vlasiu, Expoziţia Tonitza. Imagini ale copilăriei, organizată la Târgu Mureş şi itinerată la Bucureşti. Expoziția „Ion Vlasiu. Omul printre arbori” este deschisă până în data de 28 iulie 2024, la parterul Galeriei Naţionale de la Muzeul Naţional de Artă al României.
Oamenii au plecat incântați de la vernisaj. Printre ei și semnatarul acestor rânduri. Merg pe stradă cu gândul la domnul Opriș, cel care mi-a vorbit atâta despre Vlasiu. Dar, marile surprize frumoase nu se opresc aici…Ies pe Calea Victoriei și văd chiar la blocul în care am copilărit și mi-am trăit tinerețea de aur și diamant, mai multe căsuțe din lemn. Fiecare adăpostește o mică expoziție. Trebuie să spunem că circulația este oprită in fiecare zi de sâmbătă și duminică pentru plimbări pietonale, momente muzicale și de artă plastică…La una din căsuțe văd și recunosc lucrările semnate de doamna Nagy Margareta. Este creatorul popular la care m-a dus tot domnul Opriș. O văd și pe doamna Nagy Margareta, apoi pe fiul său Nagy Mihaly. Nu ratăm ocazia să facem niște fotografii…
Ce mică este lumea…Ardelul parcă a venit la București…
Termin aceste rânduri, așa cum le-am început, să fie ceva rotund…Subiniez iar că este un text dedicat domnului Ilarie Gh. Opriș, cel care a făcut posibile și m-a dus la toate aceste experiențe de viață. La final, mai scriu așa. Mulțumesc domnule Opriș!
Aristotel Bunescu, director al Agenției de Presă Culturale și Sportive – APCS, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România- UZPR, membru al Consilului Director al Asociaței Artiștilor Plastici din București- APCS.
APCS - Agentia de Presa Culturala si Sportiva 