Doamna Sanda – Gabriela Talabă, pictorul scriitor. Episodul Ajută-mi Doamne

Privesc la calendar. Data de 11 ianuarie. Adică 11.1. Să vă ofer și eu în dar atunci un subiect de top pentru astăzi.

Este vorba despre un nou episod din serialul de mare succes intitulat Sanda – Gabriela Talabă, pictorul scriitor.

Atenție, începem!

Ajută-mi Doamne

             Povestea asta este una ….care este de povestit…

     „Cucuriguuuu”, cântă cocoșul întinzându-și gâtul cu capul înainte, ca strigătul lui să fie cât mai puternic. Cântă ca să anunțe ivirea zorilor. Dă strigăt lumii să deschidă ochii că se ridică soarele de la răsărit. Și de privești spre răsărit ai să vezi cum noaptea își ridică pleoapele dând întunericul la o parte, ca să facă loc primelor semne ale luminii. Lumina se arată pură și veselă căci trage după ea soarele. Iar soarele, parcă este un copil. Un copil care a stat ascuns după planetă iar acum își arată ștrengărește capul cu bucle blonde care se reflectă în roua dimineți ca într-o oglindă. Și văzându-se în ea, râde fericit și râsul lui aruncă sclipiri strălucitoare pe  întreg pământul. Păsările în crânguri încep să cânte. Gâzele încep să zumzăie. Florile să-și desfacă petalele. Copaci să-și întindă ramurile. .”Cucuriguuu”, cântă iărăși cocoșul, de data asta bătând și din aripi ca să fie și mai convingător. După strigătul lui gospodarii își dau seama că este timpul să își înceapă treaba. Și care mai de care se pregătește de o nouă zi de muncă. Așa și nea Ion. Se așează în ograda găinilor cu ileul  între picioare și începe a-și pregăti coasa. Ce este ileul? Este un fel de nicovală din lemn tare și rotund, gros cât este un baston și mic cât este un dop de sticlă, ce are în prelungire un capăt mai mare și ascuțit pentru a se putea fixa în pământ. Ce este coasa? Apăi, cum se zice pe la țară, coasa este o unealtă. Are o coadă de lemn, copărâia, pe care este pus un mâner tot de lemn, orientat în partea stângă cam la jumătatea ei. La unul din capete este prinsă o lamă de oțel ca o sabie, parcă ar fi sabia turcului încovoiată cu vârful adus spre coadă. Unealta asta este folosită la cositul ierbii. Datorită tăiatului ierbii, lama ei se tocește și se îngroașă. Ca să mai poată cosii, trebuie bătută lama. Și uite așa nea Ion se așează el la bătutul coasei. Pune coasa pe nicovală cu copărâia pe lângă șold și cu ciocănelul bate pe marginea lamei, bătaie cu bătaie. Da ce credeți că orișicum? Ei, e treabă meșteșugită asta. Ține cotul mâini drepte lângă brâu și lasă ciocanul să cadă pe lamă cu lovituri nici prea grele nici prea ușoare prin alunecare, bătaie lângă bătaie ca o muzică cu ritm sacadat până ce lama a terminat. Și de prin alte ogrăzi răsună ciocănitul coaselor. Acesta este semn că gospodarii se pregătesc să meargă la cositul fânului. Și imediat ce a terminat nea Ion își agață la brâu tocul cu gresia pentru ascuțitul coasei pe loc, așa cum se ascute cuțitul. Aruncă pe umăr traista și își anunță femeia că a plecat la treabă că e grabă. A ieșit pe poarta gospodăriei, a coborât dealul din fața casei și s-a oprit la poalele lui. Și-a lăsat traista la umbră. A măsurat locul din priviri. A hotărât în minte de unde începe lucrul, căci cositul fânului avea un dichis. Trebuia să se dea după el. Adică să vadă în ce parte este culcat și în ce parte este în picioare. A scuipat în palme. Le-a frecat între ele. S-a uitat în sus și-a zis: „ajută-mi Doamne”. Prinde cu mâna dreaptă copărâia de la capăt, cu mâna stângă prinde mânerul ei, pune piciorul drept în față și pe stângul mai deoparte și mai în spate, își îndoaie genunchii și aplecat ușor de trunchi în față,  bagă vârful coasei în iarbă și hârșit se aude sunetul primului polog tăiat. Nici prea înalt și nici prea scund, cu mânecile cămășii de bumbac, suflecate până la coate, cu basca pusă pe-o parte, nea Ion, taie polog după polog. Hârșit, hârșit, hârșit, hârșit se aude sunetul ierbii cosite. După felul în care se mișcă îți dai seama de forța bărbatului. De la pumnul care ține copărâia până la vena gâtului se vede încordarea și determinarea. De sub croiala pânzei se conturează forma brațelor. Munca le-a sculptat mușchii ca pe ale unui Hercule din poveste. Soarele, copil zglobiu urcă tot mai sus. Sub dogoarea lui, nea Ion, a scos la capăt cinci rânduri de poloage, cam de vreo zece stânjeni fiecare. Cămașa începe a-i fi udă în spinare. Ia sticla cu apă din traistă, bea cu sete, pune apă în tocul în care se află gresia, o umezește iar apoi ascute coasa. Hâșt- hâșt, hâșt- hâșt se aude sunetul hârșîit al gresiei pe lama coasei. „Hai la coasă băăăăă” se aud strigături de pe dealuri și de prin văi. Nea Ion își potrivește coasa și hârșit, iarăși de la dreapta la stânga, înaintând pas cu pas, cade la picioarele lui firul ierbii în miez de vară. Broboane de sudoare se preling pe fruntea-i arsă de soare. În urma lui, fânul culcat ridică în aer îmbietoare mireasmă . Parcă astfel, vrea să aducă închinăciune măritului și puternicului om. La amiază lucrul încetează. Femeia lui nea Ion, a așezat la umbra unui măr bătrân, un ștergar pe care a înșirat cele de-ale gurii. Amândoi se ospătează și se bucură de ședere. Și când burta e sătulă și șederea e destulă se pornește iar la treabă. Până la apusul soarelui vrea să dea gata tot locul. Și iarăși se aude gresia. Și iarăși se aude sunetul cosașului. Și iarăși hârșit, hârșit, hârșit, coasa desenează poloage. Miros de fân se ridică în aer amestecat cu sudoarea cosașului care, cu braț vânjos și sănătos a pus la pământ atâta fân, neobosit. În timp ce mai ascute lama și cu dosul palmei își șterge sudoarea, gospodarul măsoară din ochi cât lucru i-a mai rămas de făcut. Se avântă iarăși la cosit și până să coboare soarele a dat gata poloagele. Pe un umăr își ia traista. Pe un umăr pune coasa. Obosit și prăfuit urcă dealul către casă. Femeia îl așteaptă la masă. „Cucuriguuuuu” cântă cocoșul bătând din aripi. „Cucuriguuuuu” ziua s-a dus și soarele a apus. Păsările în crânguri s-au retras. Gâzele și ele au plecat. Florile capetele și-au culcat iar copacii ramurile și-au înclinat. În prag de seară, luna stă să apară. Gospodarii lucrul au lăsat.  Așa și nea Ion. A pus coasa în cui. Tocul cu gresia, la locul lui. Și obosit și de soare dogorit, la cel din urmă cântat al cocoșului i-a venit și lui rândul să treacă la odihnă cât este noaptea de lungă.

Și uite așa povestea lui nea Ion este despre cosit și este de povestit.

Aici este finalul rândurilor din acest episod.

Să vedem care este următorul? Va mai fi un alt episod ?

Iată și ce pictează invitata noastră:

Aristotel Bunescu

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s