Doamna MIRELA COCHECI, un poet de valoare, dar și un pictor impresionant

Distinsa doamnă Mirela Cocheci ține în mâna dreaptă un tablou impresionant, iar în mâna stângă unul din volumele sale de poeme. Vă rugăm frumos să observați cu atenție coperta, este chiar imaginea tabloului cu un fluture. Lectără plăcută! Dar, să vă pregătiți să vedeți și niște lucrări de pictură pe care le veți ține minte mult timp…

Dacă mama mea a fost pictoriță, am trăit mai mult în universul culorilor. Dar, am palpitat, în egală măsură, și în fața unor poeme reușite.

Rar mi-a fost dat să întâlnesc un pictor care scrie, ori un scriitor care pictează.

Dar, după cum știți, realitatea întrece fantezia de multe ori. Așa am descoperit pe distinsa doamnă Mirela Cocheci. Cea care se mișcă ușor, cu grație, și în universul armoniilor cromatice, dar și în cel al poeziei.

-Pentru început vă rog să vă prezentați pentru cei care nu vă cunosc.

-Sunt Mirela Cocheci, scriitor din Valea Jiului, născută în Lupeni, jud. Hunedoara, sunt de profesie economist și lucrez în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Timișoara.

– Ce ați publicat până acum din opera poetică?

-Până în prezent am publicat un număr de patru volume de versuri.

Primul volum de versuri „Imn către soare” a apărut în anul 2020 la Editura ePublichers a Librăriilor Coresi, cel de-al doilea intitulat „Ochiul Vremii” a apărut în anul 2021 la Editura Inspirescu, a urmat volumul de versuri „Concertul fluturilor” apărut tot în anul 2021 la Casa de Editură Exclusiv din Valea Jiului și cel mai recent volum de versuri apărut anul acesta la aceeași editură, intitulat „Lumini și Ove”.

– Cum a fost începutul, apropierea dvs de poezie?

-Întotdeauna am avut în suflet dorința de a scrie, fiind influențată de cărțile pe care le-am citit, eu fiind o pasionată a cititului și mai mereu am căutat să găsesc în cărțile pe care le citesc, răspunsuri la problemele existențiale ale vieții. Cartea a fost și este pentru mine prieten, învățător și confident. Bineînțeles că dintre toate genurile literare, poezia o iubesc cel mai mult, pentru că acolo mă regăsesc pe deplin, sub toate aspectele și trăirile mele, imbold care a fost însă mai mereu înfrânat de faptul că majoritatea timpului l-am dedicat activităților de natură profesională și domestică.

Am trecut, în tabăra autorilor în anul 2020 și aceasta s-a întâmplat într-o conjunctură atipică, datorită căreia am început să scriu într-o perioadă grea, de singurătate, mai exact chiar în acea perioadă în care am fost cu toții izolați din pricina stării de pandemie care a cuprins întreaga lume. Întâmplarea a făcut ca în acea perioadă să fiu izolată fără voia mea, de cei dragi, de familie, iar amalgamul acela de știri apocaliptice care circulau peste tot, mi-a creat o stare de neliniște, de frică, de ambiguitate, stări pe care cu siguranță, mulți le-au trăit. Si cu toate acestea, pot spune acum că acea perioada a fost una favorabilă pentru mine, fiindcă așa, m-am descoperit pe mine însămi și am lăsat astfel latura creativă să se manifeste.

– Ce noi volume pregătiți?

-Am în pregătire un nou volum de versuri, dar poate cuvântul „pregătire” e puțin spus. De fapt volumul e deja gata, ar mai fi de rezolvat unele mici detalii ca de exemplu cele legate de corectură, copertă, design, etc.

Intenționez de asemenea, și am deja mai multe creații în acest sens, să editez un volum de triolete, o formă a poeziei de care sunt pur si simplu îndrăgostită.

– Ce vă doriți pentru viitor, ca poetă de această dată?

– În primul rând îmi doresc ca împreună cu familia să fim sănătoși și să continui cu aceeași ardoare și inspirație să scriu. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat și pentru faptul că m-a făcut să înțeleg care este rostul meu pe acest pământ și anume acela de a-mi putea exprima prin poezie toate trăirile, toate emoțiile și să le pot împărtășii cu cei care iubesc poezia.

– Vă rugăm să prezentați cititorilor trei poeme ale dvs:

ZAMOLXIS – OMUL ZEU

Când omul zeu

cu dacică sorginte,

pe cap, oștirii,

polovragă pus-a,

au înviat strămoșii

din morminte

și au purces

spre Sarmizegetusa.

Cu tălpile scăldate

în Olteț

s-au întrupat, călcând

din munte-n munte,

jidavi cu braț puternic

și semeț,

din grote reci

s-au prefăcut în punte.

Dar azi, din stei,

obârșia suspină,

Zamolxis varsă

lacrimă amară,

oștirea lui e toată

doar ruină…

Ce-a fost și ce-a ajuns,

sărmana țară!

(*polovragă=plantă rară, tămăduitoare)

AI RĂBDARE!

Mă înclin, noapte,

veșmântului tău

împodobit cu mii de stele

și-mi plec fruntea

la picioarele tale.

Cu umbra ta

coborâtă peste trotuarele

încă fierbinți

îmi șterg sudoarea zilei.

O zi toridă

care mi-a pus pe umeri

raze de foc,

făcându-mă

să-mi număr pașii

pe asfaltul în clocot.

Tu vii

și timidă cum ești,

îmi așezi o adiere

peste creștetu-mi încălzit

peste care iulie

și-a scuturat cu nepăsare

simbolul.

Și încep să visez…

Visez pădurile de acasă,

din Valea mea dragă,

pe care necunoscătorii

o numesc Valea Plângerii.

Dar le spun eu, acum,

că Valea plânge de fericire,

pentru că

atunci când soarele

dogorește,

pădurile și apele o răcoresc

așa încât obrajii ei se prefac

în dimineți de primăvară.

Și-n lacrimile ei de bucurie,

își spală munții

amintirea prafului

de cărbune.

Visez, așadar, la izvoarele cristaline,

la brazii sub care

îmi odihneam negândurile,

la apa răcoroasă a Jiului

în care mă zbenguiam

copilă fiind…

Visez, visez,

iar tu, noapte înstelată,

îmi mângâi visele

și îmi șoptești

ușor, la ureche:

,,Ai răbdare!”

VALS

Valsează timpu-n brațe de netimp

În ritm de răsărituri și apusuri,

Se-nclină însăși fruntea lui Olimp

Să preamărească sensul din opusuri.

De jos, de sus, Pământ și Panteon

Lumina și-ntunericul visează

Un vals în doi pe-o scenă-n Odeon

Și trupurile lor se-mpreunează.

Un pas-nainte, altul înapoi,

La stânga și la dreapta nemuririi,

Întruchipați într-unul amândoi

Uitând de rânduielile firii.

Se contopesc în trei dimensiuni

Iar cea de-a patra-ncepe să se nască,

Se-mpart în mii și mii de versiuni

Și cine-ar cuteza să-i mai oprească?

Și-apoi treziți din vis și preumblări

Se reîntorc la umbre și la stele

Lăsând în urmă mii de întrebări

Ce scurmă crunt prin gândurile mele…

Mirela Cocheci

Aici se termină poemele selectate de autor, pentru care mulțumim foarte mult.

Concluzia este că am descoperit un artist aparte. Cu reale calități nu numai în lumea armoniilor cromatice, dar și în arta poetică.

Urăm invitatei noastre speciale de astăzi, sănătate, să realizeze noi tablouri impresionante, noi volume la care lucrează în prezent.

Aristotel Bunescu