Motto:
“Arbitrajul vizează echitatea, iar justiţia statală legea; arbitrajul a fost inventat pentru ca echitatea să fie aplicată” – Aristotel
COMUNICAT DE PRESĂ
În data de 25.06.2020 s-a desfășurat, la Grand Hotel Continental, sala Grand Concerto, Conferința “Arbitrajul Ad-hoc – o soluție functională în vremuri pandemice și post-pandemice”.
Evenimentul, la care au participat în direct numărul maxim prevăzut de lege de persoane, a fost transmis live online și s-a bucurat de un neașteptat succes.
Subiectele abordate, fiind de mare actualitate, au atras atenția mediului de afaceri și mediului juridic, manifestată într-un număr mare de parteneriate – menționam: Radio România (posturile: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio București, Ziarul Bursa, Curierul Național, MONITOR24, ACC Media Channel, Radio Orion, Realitatea Media Piatra Neamț, Editura C.H. Beck, Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar din România, Centrul de Marketing-organism de cercetare în cadrul Universitătii Ștefan cel Mare din Suceava, VITAMINAQUA, GMC Media & Advertising, Flying Colours, Mark Twain Internațional School, RITTER – Broker de Asigurare și Reasigurare, SEOMARK, cezariulian.ro – blog “Inspitarie Pentru Afaceri” și printr-un număr relevant de solicitări pentru cursurile ce debutează la începutul lunii iulie 2020.
În timpul conferinței, un moment aparte a fost cuvântul Domnului Profesor Ovidiu Dimbean-Creta – Rectorul Școlii de Afaceri ASEBUSS, intervenție transmisă online atât pentru cei prezenți în sala festivității, cât și pentru publicul de pe web, în care Domnia Sa a făcut referiri apreciative la oportunitățile arbitrajului comercial ad-hoc pentru mediul de afaceri în contextul actual și de perspectivă.
Conferinta a marcat o triplă premieră:
– Lansarea Platformei web de arbitraj ad-hoc “E-ARBITRAJ”,
– Lansarea revistei de arbitraj a I.A.R. “E-ARBITRAJ”,
– Festivitatea de acordare a diplomelor primilor absolvenți ai cursurilor organizate de I.A.R..
Detalii: https://institutularbitral.ro/conferinta-2020/
Av. Alin C. Pop
Președinte Institutul Arbitral Român
Cezar Iulian Armașu,
Manager eveniment București, 26.06.2020
0757577500