Un pictor de mare talent, Sanda – Gabriela Talabă, ne-a surprins și cu virtuțile de scriitor, după ce fusesem deja cuceriți de abilitățile sale evidente de a se afirma în lumea armoniilor cromatice.
În acest sens, primul episod dedicat iubirii a fost primit bine de cititorii din spațiul virtual.
Iată motivul pentru care vă propun astăzi o continuare. Pe de altă parte voi încerca să vă aduc aproape alte și alte tablouri de vis semnate de Sanda – Gabriela Talabă.
Atenție, începe episodul 2 intitulat…Visuri
Povestea mea poate fi și a ta și a orișicui și este despre visuri.
Visele sunt noaptea. Visurile sunt ziua. Visele se petrec cu ochii închiși, visurile se petrec cu ochii deschiși. Visele pot fi și frumoase și urâte, chiar și coșmaruri. Visurile sunt întotdeauna, frumoase.
Așa visa o copilă…Cu ochii deschiși.
A venit pe lume într-o familie în care tatăl picta. Foarte talentat părintele ei. Îi povestise fetiței că în tinerețea lui, a stat ucenic pe lângă un alt pictor și de la acela a învățat arta picturii. Însă, ce să vezi, părintele a fost departe de a se arăta dornic să împărtășească și el fiicei lui aceste taine. Poate că trecuse neobservat pentru el faptul că micuțului pui de om îi place să deseneze.
În timpul în care tatăl ei picta, fetița îl urmărea cu interes, fascinată.
Era fascinată cum pânza albă prinde viață datorită culorilor. Era fascinată cum prind viață formele pe care tatăl ei le contura pe pânză. Urmărea din ungherul ei cum pensulele aștern culoare după culoare. Tot timpul stătea ascunsă într-un loc în așa fel încât să evite să își deranjeze tatăl deoarece lui îi plăcea să fie singur atunci când lucra.
De cele mai multe ori, copila se retrăgea în camera ei cu foi și creioane și desena. Desena tot ce putea ea să deseneze. Flori, fluturași, îngerași. Și desena visând cu ochii deschiși. Visa că într-o zi, are să picteze ca tatăl ei.
Anii au trecut. Și au trecut și au trecut. Fetița a ajuns femeie. Căsătorită. A devenit și mamă. Și era ocupată cu treburile vieții. Însă tot timpul gândul și sufletul ei erau la pictură. Mergea la serviciu. Rezolva treburile casnice. Își creștea cu dragoste copilul. Își iubea soțul. Iar în timpul liber încerca să picteze. Făcuse rost de niște culori și pensule și picta pe ce putea și pe ce găsea. Sufletul ei tânjea să meargă la o școală de artă.
În micul oraș în care locuia cu familia ei, era o școală de artă.
De câte ori își scotea copilul la plimbare trecea pe lângă școala de artă și se uita cu jind. Odată chiar a intrat cu copilul de mână și a întrebat dacă sunt primiți și adulți la acea școală și cât costă. Deoarece erau la începutul căsniciei lor, nevoile erau mari, banii erau puțini și considera că este nefiresc să își priveze familia de acei bănuți care i-ar fi îndeplinit ei dorința de a învăța să picteze, așa că trecea mereu mai departe pe lângă școală, visând că într-o zi are să îi treacă pragul.
Și anii trec. Familia îi este de acum împlinită însă mintea ei visează în continuare să devină pictoriță. Și iată că într-o zi se întâmplă.
Fix în ziua în care împlinește 47 de ani, trece pragul școlii populare de artă din orașul în care locuiește. A fost una dintre cele mai fericite zile din viața ei. Visul i s-a îndeplinit. Acolo întâlnește un minunat profesor care îi împărtășește din tainele artei și îi dă aripi pentru zbor
Din acea zi visul copilei noastre devine realitate. Pensulele aștern culoare după culoare, la fel ca tatăl e, și creează forme din dorințele și visurile ei. Tablourile ei prind viață unul după altul și încep să cutreiere expoziții de artă și chiar să fie apreciate și cumpărate de către oameni.
Visurile ei legate de pictură devin realitate. A refuzat să renunțe vreodată la ele. Indiferent cât de greu i-a fost să ajungă să le atingă.
Dorința și credința că intr-o zi are să reușească i-au hrănit visurile.
Copila care visa să picteze ca tatăl ei, a ajuns o pictoriță celebră.
Un singur lucru îi umbrea bucuria…Tatăl ei plecase să picteze în alte lumi fără să-i poată împărtăși realizările. Însă știe, că el, ar fi fost mândru de ceea ce a reușit ea să facă și mai ales ar fi fost mândru să știe că îi moștenește talentul.
Dar ce credeți că visul copilei se oprește aici? El merge mai departe. Ea dorește să împărtășească la rândul ei din toate cele câte le știe despre artă și altora. Și astfel ajunge să îndrume copiii care au aceleași visuri ca ea, în tainele picturii.
Și copila mea este împlinită.
Povestea ei poate fi și a ta și a orișicui și ea este despre visuri și despre dorința și credința că se pot îndeplini.
Aici se termină textul scris de pictoriță. Semnătura sa este Sanda – Gabriela Talabă.
Acum, vă invit să priviți unul din tablourile sale.
Un admirator, Aristotel Bunescu
APCS - Agentia de Presa Culturala si Sportiva 