RETROSPECTIVA PICTORILOR 2021: DOAMNA DANIELA LUKACS, UN ARTIST AUTENTIC, OFERĂ BUCURII MARI ÎN ACUARELĂ

O privire limpede, dar și o acuarelă diamantină

Ne face mare plăcere să continuăm retrospectiva artiștilor vizuali cu un pictor aparte, de mare, mare talent. Este vorba despre distinsa doamnă DANIELA LUKACS, din Timișoara.

-Cum apreciați, din punct de vedere al picturii dumneavoastră anul care se termină peste câteva ceasuri?

-Anul 2021 a fost un an plin, cu bucurii și realizări frumoase pentru mine și familia mea, pasiunea pentru pictură și familia fiind pentru mine pe același plan, se împletesc și se completează reciproc. Familia mă susține și mă încurajează în creația artistică, iar acuarela, pentru că această tehnică mă pasionează, îmi oferă relaxarea, detașarea, puterea și bucuria de care am nevoie pentru a-mi crește frumos copiii, pentru a oferi familiei, de altfel destul de numeroasă, ceea ce are nevoie pentru a fi o familie frumoasă și fericită.

   Anul acesta am avut două premiere : prima mea expoziție personală, cu peste 40 de lucrări expuse în cadrul secției de artă a Bibliotecii Județene din Timișoara, un eveniment plin de emoție și bucurii și care a fost un succes. A doua premieră a fost  tabăra la care am participat, la Cisnădioara, a Asociației pictorilor acuareliști din România. Am avut șansa ca, la o săptămână după aceasta, să fiu invitată să particip la ediția a X-a a taberei,, Pro Boholț „, tot o tabără de creație. Am cunoscut în ambele artiști deosebiți, am muncit, am creat împreună, ne-am inspirat, am împărtășit idei, experiențe, dar mai important este că am legat prietenii care sper să dăinuie în timp și care ne aduc bucurii tuturor.

   A fost un an bogat și în participări la expoziții colective, în țară și străinătate, atât individual cât și în cadrul Asociației artiștilor amatori ,, Prezent „din Timișoara, din care fac parte. Am avut aprecieri pentru cele mai reușite lucrări și toate acestea îmi dau imboldul de a lucra în mod susținut în continuare.

-Minunat, felicitări din inimă. Ce vă doriți pentru anul 2022?

   – Este ceea ce îmi doresc și îmi propun pentru 2022: să citesc lucrări din domeniu, să studiez, să experimentez, să pictez foarte mult, să mă bucur de fiecare lucrare, de fiecare apreciere, de fiecare oportunitate și să evoluez în domeniul care mă pasionează atât de mult. Și bineînțeles, să continui să îmi cresc frumos, în continuare, familia, să fiu alături de ei și pentru ei în tot ce va aduce acest nou an. Pentru a realiza toate acestea e nevoie să fiu sănătoasă.

Asta vă doresc tuturor, și dumneavoastră domnule Bunescu și cititorilor dumneavoastră, pentru că de ea depinde totul. Să ne aducă tuturor noul an tot ce ne dorim mai mult și mai bun spre binele nostru al tuturor.

        Timișoara, 31 decembrie 2021

        Vă mulțumesc, Daniela Lukacs

-Acum, chiar sunt emoționat. Mulțumesc pentru cuvinte, pentru tot ce ați realizat bun și frumos. Sănătate pentru dumneavoastră, familie și …restul lumii.

GALERIE DE TABLOURI SUPERBE SEMNATE DE INVITATA NOASTRĂ

Un admirator,

Aristotel Bunescu

Publicitate

Un gând despre „RETROSPECTIVA PICTORILOR 2021: DOAMNA DANIELA LUKACS, UN ARTIST AUTENTIC, OFERĂ BUCURII MARI ÎN ACUARELĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s