ANTOLOGIA ARTIȘTILOR: Lili Vega vă invită în lumea armoniilor cromatice

Doamna Lili Vega ne invită în lumea armoniilor așa după cum se anunță și în frumosul afiș pe care îl vedem. Armonii pe simezele expoziției, armonii în ochi, armonii în viață Dacă priviți cu atenție, în planul secund a și venit primul admirator al armoniilor și se aprobie cu bucurie de un tablou să îl vadă mai bine

Încep ziua de 25 Gerar după ce am visat o lume a armoniilor. Din toate punctele de vedere.

Privesc pe fereastră și văd un întuneric beznă. Asta înseamnă că lumina solară încă nu ne-a arătat încă lumea armoniilor de dincolo de geam.

Dar, brusc îmi aduc aminte că suntem în anul 2022, când realitatea nu prea este armonioasă nici cromatic, nici sanitar, nici economic, nici internațional. Până se vor rezolva toate aceste aspecte, cu ajutorul lui Dumnezeu, îmi caut singur un univers armonios.

Îl găsesc repede printre tablourile semnate de distinsa doamnă Lili Vega. Veți avea și dumneavoastră, mult stimați cititori, ce superbe lucrări face invitata noastră specială de astăzi.

Intră în lumina atenției centrale doamna Lili Vega!

Pentru început, să o cunoaștem, cine este, ce lucrează, în ce tehnică și așa mai departe.

-Vă rugăm să vă prezentați, pentru cei care nu vă cunosc încă.

-Încep prin a va mulțumi pentru această invitație ! Ma numesc Elena Hodorog și mă semnez Lili Vega. Am început să pictez ca autodidact, lucrând  tablouri într-o tehnică mixtă.

– Cum se numește această tehnică?

– Pictura  cu broderie din satin.

– Forte interesant. Trecem la altă întrebare acum. De când participați efectiv la manifestări expoziționale. Apoi, la care anume ați fost?

-Am început să particip la diverse expoziții locale în octombrie 2019.

-Eu care  am văzut lucrări semnate de dumneavoastră sunt surprins de maturitatea loc, mai ales acum când aflu că abia la finalul lui 2019 ați început să participați. Tablourile arată de parcă sunt realizate de un om cu mulți ani de activitate în spate. Din nou felicitări din inimă.

– Iată câteva expoziții la care am participat cu plăcere: Sinergii de toamnă – octombrie 2019, apoi Icoane între flori, De sărbători, târg de artă, armonii și altele, la Sala ,,Constantin Iliescu”, dar și la Biblioteca județeană ,,Atim Ivireanu”.

– Foarte frumos și bogat început de activitate.Vă doresc să continuați tot așa!

GALERIE DE IMAGINI

În afară de câțiva ghiocei, florile încă nu au răsărit. Dar ele se pot vedea în schimb in tablouri. Iată dovada
Altă dovadă evidentă
In dreapta jos se vede bine numele autorului, dar și anul realizării
Toate sunt frumoase, dar acesta e preferatul meu. Este doar opinia celui care realizează acest articol
Două bărbi albe. Un subiect mai rar întâlnit pe pânzele prezentate în expoziții
Pe talouri nu se pune mâna, doar după ce sunt cumpărate. Dar un afiș putem să atingem cu degetul…
Imagine din expoziție. Două doamne care admiră culorile
Alte teme, alte armonii
Se anunța mare târg de artă
Aici se văd mai bine bărbile. Un bătrân oferă hrană la porumbei și melodii trecătorilor

Flori pentru toți citotorii!

Felicitări, foarte frumos. Mai vrem să vedem și alte tablouri, mai vrem să aflăm și alte detalii din universul armoniilor semnat Lili Vega!

Cu respect,

Aristotel Bunescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s