Privesc iar calendarul din perete. Suntem în 28 cireșar, anul de grație 2022. Adică în Ziua Ziaristului Român. Păi eu în calitate de ziarist, cu vechime pe deasupra trebuie să ofer onorabililor cititori un subiect aparte. Ceva special, de pus la inimă, ori lângă suflet, cum preferați fiecare dintre dumneavoastră.
Deschid agenda cu note, comentarii, interviuri, subiecte pentru anchete. La ce să mă opresc oare? Ca unul care preferă subiectele cu pictori, aleg…hmmm!…DA! Am găsit! Este vorba despre distinsa Doamnă Vera Dan. Cea pentru care arta e ca și …respirația…Să o cunoaștem deci, prin intermediul unui dialog introductiv. Apoi, vă rezerv marea bucurie de a vedea niște tablouri speciale. Toate, evident, poartă semnătura sa…
-Vă rugăm să vă prezentați…
-Sunt Vera Dan, născută la Cluj Napoca,vizual artist. Am absolvit Universitatea de Arte și Designe Cluj Napoca, secția Pedagogia Artelor, cu calificativul Magna Cumm Laudae. Pentru mine, arta e ca și cum respir.
-Cum a fost în anul 2021?
– Anul 2021 pandemic pentru mine a fost foarte bun, am muncit, am pictat, am modelat în lut, am desenat,….nu m-am „plictisit”…..Desigur m-am ocupat și de familie…..normal. În anul 2021 am participat la trei evenimente expoziționale la Madrid la EKA&Moor Gallery (februarie) …2 lucrări, apoi la Cultural Event „Roumanian Artistis in Itali”…la D’E.M. Venice Art Gallery….(mai), iar apoi, în iunie am primit Premiul juriului la Expoziția internațională „Calea suferinței”, din cadrul celei de a XI a ediții a Festivalului int.ARTE, și org.la Muzeul Municipal „Regina Maria” cu lucrarea Requiem…..
-Felicitări! Ce ne puteți spune despre 2022?
-Anul 2022, acum este în desfășurare un festival de arta in Italia, cu Tema „Război și Pace”…..este o tema actuala, tristă, dar pentru mine că artist este o provocare, noi avem puterea de-a exprima prin imagini, bucuria, tristețea…..diferite trăiri……Perioada aceasta trebuie imortalizată, o trăim, o simțim,….așa am lucrat și pe tema pandemica. Am trăit în ultimii ani evenimente unice mondiale, in care cel puțin eu m-am simțit atât de MICA. Lumea se schimbă…nu-mi dau seama, dar știu că ARTA mea și arta în general trebuie sa meargă mai departe. Toate ARTELE unesc….așa văd eu lumea artelor, toți avem diferite talente, muncim, trăim prin ea și menirea noastră e sa o DAM cu DRAG mai departe să lăsăm ceva în urmă.
-Mare adevăr ați spus. Sigur! Să vedem acum și câteva imagini.
Să invităm onorabilii cititori să intre în ….
GALERIA DE ARTĂ
La final am pus o imagine interesantă cu pictorița noastră în calitate de … pianistă. Dar despre saltul fantastic de la armonia cromatică, la armoniile sonore sperăm că vă dăm detalii într-un episod urmăror.
Legat de aceată fotografie, ar fi foarte interesant să aflăm cine este mica pianistă? Dar și cine este băiatul studios, cei doi eroi din planul secund…
Deocamdată vă sfătuim călduros să reveteți tablourile de la primul până la ultimul pentru a le avea bine întipărite în memorie.
Concluzia?
Am descoperit un artist aparte. Mai bine zis o parte a profilului său cultural. Am văzut tablouri încântătoare. Să vă pregătiți acum pentru …un recital de pian…
Aristotel Bunescu
Bravó VERA!
Mă bucur pentru tine!
ApreciazăApreciază